Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Verificări la lucrările de deszăpezire

Publicat in Adevarul, luni 19 decembrie 2011 ·

Lucrările de deszăpezire au fost monitorizate pe parcursul zilei de duminică. În teritoriu s-au deplasat prim-adjunctul ISU Maramureş, lt.col Ioan Mureşan, reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului şi Serviciului Poliţie Rutiere.

Pe DN 18, în Pasul Gutâi, vizibilitatea era redusă de ceaţă (de la km 22 şi până în vârf). Carosabilul era acoperit de un strat de zăpadă frământată, cu grosimea cuprinsă între 1-2 cm. Pe anumite sectoare de drum ningea slab. Utilajele societăţii care asigură şi întreţine viabilitatea drumurilor judeţene se aflau în acţiune, împrăştiau material antiderapant şi curăţau carosabilul de zăpadă. Precipitaţiile sub formă de ninsoare, dar şi topirea zăpezii au contribuit la creşterea debitelor unor văi şi pâraie. Acestea au transportat aluviuni şi au colmatat un şant de pe marginea arterei de circulaţie. Apa s-a revărsat pe şosea. Angajaţi de la societate au intervenit cu lopeţi şi au decolmatat şanţul, respectiv cu utilaje au acţionat pentru a împinge apa rămasă pe carosabil, cu scopul de a preveni îngheţarea acesteia şi perturbarea traficului rutier, la temperaturi scăzute. Pe tronsonul Pasului Gutâi patrula un echipaj de poliţie rutieră care monitoriza desfăşurarea circulaţiei. Nu au fost semnalate probleme, în această zi de sfârşit de săptămână, traficul fiind unul redus. Cu toate acestea, s-a solicitat angajaţilor curăţarea de zăpadă a parcărilor şi refugiilor existente pe traseul montan.

Pe drumul judeţean 185 Hărniceşti-Hoteni se afla prăbuşit pe marginea carosabilului, datorită greutăţii apoase a zăpezii, un copac. Traficul rutier nu a fost blocat, însă se desfăşura pe o singură bandă a drumului judeţean. S-a luat legătura telefonic cu angajaţi ai societăţii de drumuri şi poduri judeţene care s-au deplasat la faţa locului. Au tăiat copacul cu drujba şi au îndepărtat resturile de material lemnos de pe drum. La Cavnic ningea viscoli

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 2 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum o ora
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Hulit de SUA și UE, fostul şef al Serviciilor de Informaţii din Serbia a fost numit vicepremier

Ziare.com acum o ora
Vizat de sancţiuni americane pentru că întreţine, printre altele, legături cu Kremlinul, fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, a fost numit joi, 2 mai, vicepremier, informează AFP. Această numire intervine după ce alegeril

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum o ora
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 37 minute
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 2 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 3 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 5 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Reacţia lui Biden după violenţele din campusuri: Au dreptul să protesteze, dar nu să provoace haos

Mediafax acum 26 minute
„Nu suntem o naţiune autoritară în care reducem oamenii la tăcere şi zdrobim disidenţa, dar nici nu suntem o ţară fără lege. Suntem o societate civilă. Şi ordinea trebuie să prevaleze. Disidenţa este esenţială pentru democraţie, dar disidenţa nu tre

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°