Poliţiştii răniţi în misiune sau în împrejurări care au legătură cu serviciul nu vor mai fi excluşi din Poliţie dacă sunt încadraţi într-un anumit grad de invaliditate, ci vor avea posibilitatea să fie încadraţi în alte funcţii din sistem, în funcţie de experienţa profesională pe care o deţin. Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care statutul poliţistului este modificat, pentru a sprijini mai eficient poliţiştii şi familiile acestora.
Totodată, prin noua lege, copiii şi soţul, respectiv soţia unui poliţist decedat sau rănit în misiune beneficiază de asigurarea unui loc de muncă în cadrul structurilor MAI, cu respectarea cerinţelor profesionale ale slujbei respective - studii, calitatea de poliţist.
"Scopul modificărilor aduse Statutului Poliţistului este acela de a fi asigurată o protecţie suplimentară poliţiştilor şi familiilor acestora, în cazul decesului poliţistului sau al încadrării sale într-unul din gradele de invaliditate prevăzute de legislaţia românească", explică oficialii MAI, într-un comunicat de presă.
Până în prezent, legislaţia românească nu permitea menţinerea în activitate a unui poliţist încadrat la un anumit grad de invaliditate, rezultat din rănirea în timpul misiunilor sau a exercitării atribuţiilor de serviciu.
"În urma adoptării acestui act normativ, se creează posibilitatea menţinerii poliţistului în activitate, la solicitarea acestuia, pe alte funcţii unde îşi poate valorifica experienţa profesională", mai arată MAI.
Pachetul de modificări la Statutul Poliţistului a fost promovat de MAI şi adoptat de Guvern în şedinţa de miercuri.
Poliţiştii răniţi în misiune sau în împrejurări care au legătură cu serviciul nu vor mai fi excluşi din Poliţie dacă sunt încadraţi într-un anumit grad de invaliditate, ci vor avea posibilitatea să fie încadraţi în alte funcţii din sistem, în funcţie de experienţ