Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pădurarii sub Turnul Chindiei

Publicat in Buna ziua Brasov, duminică 3 septembrie 2006 ·

Astăzi, are loc faza a V-a a Cupei României la fotbal, la care se întrec 8 echipe din diferite inferiare II-III şi IV. Sunt programate 14 meciuri care au loc de la ora 14.00, învingătoarele calificându-se pentru faza a VII-a, a 16-zecimilor competiţiei în care vor intra în competiţie şi echipele din primul eşalon.

Pădurarii braşoveni, lideri ai primei serii a ligii secunde, se deplasează sub Turnul Chindiei pentru a se confrunta cu echipa secundă a lui FCM Târgo-vişte, care în faza anterioară a eliminat formaţia Petrolul Ploieşti, De fapt, târgoviştenii vor prezenta prima echipă, competentă a seriei a II-a a ligii secunde, unde se află pe locul V. La un moment dat, târgoviştenii se aflau în topul clasamentului cu intenţii serioase la promovare.

Braşovenii, cu o evoluţie constantă în campionat şi-au propus calificarea în 16-zecimile cupei unde vor să aducă pe propriul stadion o echipă din prima ligă. În acest sens Adrian Hârlab va folosi garnitura de bază şi are convingerea că poate să-şi atingă obiectivul.

Meciul va fi arbitrat de Daniel Concescu asistat de Ionel Hidişan (ambii din Constanţa) şi Valentin Cristea (Călăraşi), iar echipele vor prezenta următoarele garnituri probabile:

FCM II Târgovişte: Lunescu – F. Constantin, Ciolcă, Ciortea – Preda, Raicu, Paştin ( Dobre), Alin Liţă, C. Popescu – Ichim, Emanuel (Liviu Nicolae). Antrenor: Octavian Grigore.

Forex: Kajcsa - Forika, Apostol, Simion, Onciu – Cristea, Burlacu, Năzare – Manea – I. Popa, Ion Coman. Antrenor: Adrian Hârlab.

Celelalte meciuri:

FCM II Bacău – Dunărea Galaţi; Cetate Suceava – FCM Bacău; Farul II Constanţa – Delta Tulcea; FC Snagov – CS Otopeni; FC Caracal – Dacia Mioveni; Chimia Brazi – Gloria Buzău; Minerul Matasari – CSM Rm.Vâlcea; CS Ineu – Poli Timişoara: Unirea A. Iulia – Gaz Metan Mediaş; Auxerre Lugoj – Corvinul Hunedoara; Gaz Metan Tg. Mureş - „U

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 16 minute
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 2 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Marius Tucă Show începe luni, 13 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 47 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Ordinea pe buletinul de vot a CANDIDAȚILOR de la primăria Capitalei și Consiliului General, în urma tragerii la sorți: Firea ocupă primul loc

Gandul acum 50 minute
Biroul electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar general şi consilieri generali, pentru alegerile din data de 9 iunie. Pe bul

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum o ora
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 2 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 7 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°