Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO Concert aniversar Gheorghe Zamfir – 70 de ani, 55 de ani de carieră şi 10 ani de la cartarea Rotary Club Târgovişte

Publicat in Adevarul, luni 14 noiembrie 2011 ·

Alături de dirijorul Sabin Păutza şi de Orchestra “Muntenia”, maestrul naist a oferit aseară un regal muzical la Casa de Cultură a Sindicatelor. Banii din vânzarea biletelor vor fi folosiţi pentru a recompensa olimpicii dâmboviţeni.

Cei doi maeştri, Gheorghe Zamfir şi Sabin Păutza, au concertat aseară, la împlinirea a 10 ani de la cartarea clubului Rotary.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO

Este al patrulea concert pe care cel mai apreciat muzician român în străinătate l-a susţinut în Târgovişte. “În februarie 2006 a venit pentru prima dată şi a cântat la Târgovişte, sub egida Orchestrei de Cameră. Eram colegi la conservator şi l-am învitat, fiind şi fondator al orchestrei. A doua oară a cântat în 2007, la 15 ani de la înfiinţarea Universităţii Valahia Târgovişte. Următorul proiect a fost în 2009, când orchestra simfonică a cântat în parc. Concertul din această seară este al patrulea”, explică clarinetistul Felix Goldbach, managerul de proiect.

O sărbătoare a muzicii

Dacă Gheorghe Zamfir nu mai are nevoie de nicio prezentare, cei care nu ştiu, Sabin Păutza este dirijor, compozitor şi pedagog de origine română, stabilit în SUA, unde este director artistic şi dirijor principal al celei mai vechi orchestre din New Jersey. Dirijează în Europa, America şi Australia şi predă la universităţi americane. Deţine numeroase distincţii româneşti şi internaţionale şi este un apropiat al Târgoviştei, fiind profesor asociat al universităţii Valahia. Este însuşi membru Rotary, al clubului din Reşiţa, unde s-a născut. “Clubul Rotary din Târgovişte nu este cunoscut. Am vut să arăt că noi mergem pe performanţă, pe calitate, pe elite. Am dorit să-l sărbătorim pe cel mai valoros muzician român în viaţă şi cel mai cunoscut muzician român în lume, maestrul Zamfir: 10 ani de istorie a clubului Rotary Târgovişte, 70 de ani şi 55 de ani de carieră, alături de un

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 31 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 57 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 26 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 7 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

19°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°