De ce increderea nu este o problema care poate fi rezolvata institutional S-a spus ca una dintre implicatiile scandalului legat de documentele aparute in presa prin care Patriarhul era categorisit drept legionar sau homosexual era ca afecteaza credibilitatea bisericii ca institutie. "Atit ne-a mai ramas. Vom murdari si aceasta institutie?", este discursul pe care-l auzim de la primul ministru Nastase si este difuzat cu religiozitate in cele mai neasteptate versiuni. Ramine de discutat in ce fel este lovita credibilitatea Bisericii, daca unul dintre fruntasii sai ar cadea in pacate foarte mari. Dupa aceasta logica, coruptia unui presedinte ar duce la pierderea increderii in forma constitutionala, in republica, iar cetatenii s-ar indrepta catre dictatura. In realitate, acestia isi vor indrepta simpatia catre alt posibil candidat pentru aceasta functie. Convingerile lor politice, in sistemul politic democratic, in mod normal, nu vor fi afectate de coruptia unei persoane. Dupa 1989, faptul ca Biserica a fost scutita de curiozitatea si vigilenta presei nu inseamna ca ea s-ar deosebi prea mult de ceea ce intilnim frecvent in restul societatii. Ar fi o mare naivitate sa credem ca oamenii bisericii nu sint angajati in ceea ce sociologii numesc "schimburi sociale". Ei nu se afla pe muntele Athos, departe de slabiciunile lumesti, ci interactioneaza continuu, nu doar cu drept-credinciosii. Ne putem intreba, atunci, cum se constituie increderea in Biserica, respectiv in institutii. Pe ce se bazeaza ea? Este performanta criteriul valorizarii ei? Cu greu gasesti argumente in favoarea reusitelor bisericii dupa 1989. Dupa culpa unei colaborari institutionale cu regimul comunist, ea nu a reusit sa-si reformuleze alt discurs nici pentru perioada post-comunista. Ceea ce a facut acum o suta de ani, sau sub comunisti, slujitorii acesteia fac si acum, invocind constante metafizice si etic