Căpitanul pandurilor, Mihai Pintilii, se declară satisfăcut de realizările grupării gorjene în primele nouă etape ale acestui sezon
Liderul echipei Pandurii, Mihai Pintilii, s-a pregătit cot la cot cu colegii săi, în ciuda accidentării din jocul cu Târgu Mureş. „M-a durut puţin atunci când am căzut şi s-a speriat toată lumea, dar eu ştiam că nu am nimic grav“, a rememorat Pintilii momentele din finalul ultimei partide, când s-a ales cu două copci la arcada stângă. Ca o concluzie a primelor nouă etape, căpitanul se declară mulţumit de locul 6 pe care gorjenii îl ocupă în clasamentul Ligii I. „Suntem în obiectiv. Cu punctele pe care le-am pierdut destul de uşor eram mai sus, dar suntem mulţumiţi şi cu locul 6. Noi ne facem jocul. Dacă e să fie Europa League, dacă e să fie campionatul, să fie! Dacă ne ajută Dumnezeu să ne iasă jocul, să adunăm punctele, că asta ne dorim toţi, vom vedea“, a afirmat Pintilii.
Singurul amendament al prestaţiei de până acum ar fi o mai mare responsabilizare la fazele fixe, punctul slab al oltenilor în acest sezon. „Păcat că luăm goluri din faze fixe. Am pierdut cinci puncte pe astfel de greşeli, atât cu Astra acasă, cât şi la Târgu Mureş. Trebuie să exersăm mai mult la antrenamente fazele fixe. O să facem numai faze fixe, cu adversitate. O să facem o sută de faze fixe, cum a zis şi domnul Grigoraş. O să încercăm să nu mai luăm gol. Trebuie o mai mare responsabilitate pentru omul pe care îl avem în marcaj“, a spus căpitanul gorjenilor.
„Vrem în finala Cupei!“
Proaspăt internaţional al României, Mihai Pintilii a fost omis de selecţionerul Victor Piţurcă la ultimele acţiuni, în ciuda evoluţiilor sale apreciabile. „Nu sunt dezamăgit că nu sunt la echipa naţională. Eu îmi văd de treabă la Pandurii, iar dacă domnul Piţurcă va considera că este loc pentru mine la echipa naţională a României mă va chema. Dacă