Gazetarul reuşise să se strecoare în ţara lui Al-Assad în ciuda embargoului impus jurnaliştilor occidentali. Deşi circumstanţele morţii sale nu sunt complet lămurite, se pare că fatal i-a fost un atac de astmă.
Corespondentul cotidianului "New York Times", Anthony Shadid, câştigător de două ori al Premiului Pulitzer, a murit în timp ce se afla în Siria. Shadid reuşise să intre în Siria în ciuda embargoului impus presei occidentale de regimul lui Bashar al-Assad. Potrivit primelor informaţii, jurnalistul ar fi suferit un atac de astmă, provocat de o reacţie alergică, relatează BBC. Shadid, de 43 de ani, era cetăţean american de origine libaneză. A relatat pentru "Washington Post" despre războiul din Irak şi a câştigat cel mai prestigios premiu jurnalistic în 2004 şi 2010 şi a fost nominalizat din nou pentru Pulitzer în 2011, pentru relatările despre Primăvara arabă.
Directorul executiv al cotidianului american pentru care lucra, Jill Abramson, a spus despre jurnalist că "a murit exact cum a şi trăit, hotărât să aducă mărturii de la transformările care mătură Orientul Mijlociu".
Jurnalism cu orice preţ
Fotoreporterul care se afla cu el, Tyler Hicks, a povestit că abia reuşiseră să pătrundă în Siria dinspre Turcia, mergând în spatele unor cai, când Shadid a avut primele simptome. Caii aparţineau traficanţilor care i-au ajutat să pătrundă în Siria şi este posibil ca aceştia să-i fi declanşat reacţia alergică. Totuşi, după o zi de odihnă, îşi revenise, a povestit fotoreporterul. Hicks a mai povestit că tot din cauza cailor, o săptămână mai târziu, jurnalistul a început să aibă din nou probleme de respiraţie. S-a oprit şi s-a sprijinit de o piatră, apoi s-a prăbuşit. Tyler Hicks spune că i-a făcut masaj cardiac timp de jumătate de oră. În zadar.
A apucat să mai trimită relatări din Siria timp de o săptămână, scrie "New York Times", în special d