Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Mihai Neşu şi-a încheiat contractul cu Utrecht şi, o dată cu el, cariera de sportiv: "Ultima mea zi ca fotbalist"

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 2 iulie 2012 ·

La 29 de ani, "Bichonul" pleacă din fotbal cu un mesaj pe twitter: "Am avut 10 ani minunaţi cu amintiri incredibile". O postare amară, din California, acolo unde Neşu urmează recuperarea după accidentul suferit pe 10 mai 2011, în timpul unui antrenament.

Pe 21 aprilie 2002, Neşu debuta la Steaua şi în fotbalul mare, într-un egal, 1-1, cu Petrolul. Venit de la Oradea, fiul fostului mare arbitru Mircea Neşu avea să devină însă titular abia după plecarea lui Ogăraru la Ajax, în iulie 2006. Ogăraru, cel mai bun prieten al lui Mihai.

Omul-dăruire

Cu Neşu pe teren, Steaua a cîştigat Liga 1 în 2005 şi 2006, cu "Bichonul" titular roş-albaştrii au avut parcursul fenomenal din Cupa UEFA 2006, încheiat cu "coşmarul Middlesbrough". Steaua anilor de glorie pentru fundaşul bihorean a fost cea care s-a calificat în 2007 în Liga Campionilor, după un deceniu de pauză.

Pentru suporteri, fundaşul lateral a întruchipat ideea de dăruire: imaginea lui Neşu alergînd cu capul spart şi bandajat a devenit celebră în inima tribunei. Viteza, tacklingurile, risipa de efort l-au consacrat.

Din Ghencea, pe Emirates şi San Mames

În Europa, fie că a fost vorba de Liga Campionilor sau de Europa League, Neşu a avut şansa să joace pe mari stadioane şi în partide memorabile. Au fost San Mames, catedrala celor de la Bilbao, Olympiastadion a Herthei şi Luigi Ferarris din Genova, de unde Steaua a plecat neînvinsă. Ori Emirates al lui Arsenal.

Plus acel 4-1 pe Olympiski cu Dinamo Kiev, la revenirea roş-albaştrilor în Champions League sau 4-0 în Ghencea cu Lens, meci în care Neşu a reuşit un assist.

Transferul anului la Utrecht

În toamna lui 2008, FC Utrecht plătea 1,2 milioane de euro pentru fotbalistul Stelei. Van Dop, preşedintele batavilor, îl urmărise personal în mai multe partide în Ghencea. Decisivă s-a dovedit prestaţia lui Neşu în Liga Campionilor

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 14 minute
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 4 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 3 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 4 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

14°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°