Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cîrţu: Nu ne-am atins obiectivele

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 30 ianuarie 2009 ·

Pandurii Târgu Jiu a încheiat primul cantonament de pregătire din Turcia, care a urmărit, cu preponderenţă, acumulările fizice, însă rezultatele nu sunt pe măsura aşteptărilor băncii tehnice. Accidentările i-au dat bătăi de cap antrenorului Sorin Cîrţu, acesta având tot lotul la dispoziţie doar în prima zi a stagiului, tehnicianul acuzând voalat că unii jucători s-au dat accidentaţi. „A fost un prim stagiu de pregătire în care ne-am propus să atingem anumiţi parametri de pregătire fizică generală şi o formă sportivă necesară jocurilor de verificare. Nu prea sunt aşa de mulţumit de rezultat, pentru că la ce s-a întâmplat pe aici nu prea s-au atins aceşti parametri. Asta, dacă ne gândim la anumiţi jucători şi la starea lor de sănătate, care nu le-a mai permis să se antreneze o perioadă. Sunt jucători precum Ghindeanu - cu o întindere, Orac - pe care îl dureau tibiile, Simion - cu o contractură şi Mândrean, care au absentat foarte mult şi au un număr foarte mare de antrenamente lipsă, chiar consecutive. În mare parte, după părerea mea, este vorba de accidentări subiective şi cred că, din punctul acesta de vedere, jucătorii respectivi nu au atins nivelul de pregătire pe care noi ni l-am propus“, a declarat Cîrţu. Acesta nu-şi explică de ce unii dintre jucătorii săi au cedat aşa uşor, mai ales că au avut condiţii bune de pregătire. „Sunt şi puţin iritat de ce s-a întâmplat, pentru că, la ceea ce li s-a oferit, nu este admisibil să nu se antreneze. Au fost condiţii foarte bune de alimentaţie, de vitaminizare şi de refacere, un teren foarte bun şi am fost surprins de participarea la antrenamente a unor jucători şi de faptul că au cedat atât de uşor. În mare, s-au dăruit şi majoritatea fotbaliştilor au participat la antrenamente“, a mai spus Cîrţu. Pejic rămâne la Pandurii

Testat de Pandurii Târgu Jiu în Antalya, internaţionalul bosniac Matijas Pejic l-a convins pe ant

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 5 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 3 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 5 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 4 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°