● Magnus Öström, Searching for Jupiter, ACT, 2013.
● Tonbruket, Nubium Swimtrip, ACT, 2013.
E a patra cronică pe care o dedic producţiilor membrilor Esbjörn Svensson Trio, însă promit că e ultima, cel puţin pînă la vreun eveniment major (de magnitudinea, să zicem, a învierii lui Esbjörn Svensson). Ca să nu repet prea mult din ce am zis deja: Dan Berglund (bass) şi Magnus Öström (baterie) sînt rămăşiţele trio-ului condus de răposatul Svensson, o trupă-cheie în popularizarea a ceea ce azi presa numeşte postjazz scandinav – o revoluţie de o natură şi amploare similare celor produse de postrock în lumea rock, o schimbare de optică a genului dinspre atitudine înspre emoţie. Ceea ce e totuşi diferit faţă de strategia postrock-ului e că aici nu s-a sacrificat virtuozitatea tehnică, iar cei doi artişti au, prin proiectele lor individuale, un spaţiu de manevră mai larg pentru a demonstra asta.
DE ACELASI AUTOR Cod genetic Oportunităţi de slăvire Investiţie de imagine Electric Ziggy Refuzînd să continue împreună în absenţa liderului, cei doi supravieţuitori au iniţiat propriile proiecte, care par să avanseze în paralel (chiar în sincron), cu o tenacitate rece şi calculată. Berglund s-a arătat de la bun început atras de rock-ul progresiv, în timp ce Öström (deşi cu un instrument mai predispus spre rock) a început în direcţia jazzului ambiental, subminîndu-şi propriul instrument, care, în astfel de abordări, nu poate fi utilizat la capacităţile sale complete. Prin asta, Öström părea mai paradoxal şi mai interesant de urmărit, însă Berglund, cu grupul său Tonbruket, a arătat mai multă prestanţă live şi o adresabilitate semnificativ mai largă. În 2013, ambii au albume noi, iar trăsăturile distinctive încep să dispară. Albumele au apărut aproape simultan, produse de aceeaşi casă de discuri, cu referinţe astronomice în titluri, ducînd cu gîndul la space rock.
