Miercuri, 25 octombrie 2006, primul-ministru a anuntat numele celui propus de Romania pentru a fi comisar european. Dimineata acestei neobisnuite zile de toamna a stat sub semnul intoxicarii abjecte prin care Reuters ne-a adus la cunostinta ca Monica Macovei ar fi fost nominalizata drept Comisar european. Desi se stia ca Monica Macovei nici nu fusese luata in discutie de guvern, seriozitatea agentiei, dar si cunoasterea bataliei pe care o duce in culise iresponsabilul domn Fratini pentru a o avea aproape pe aleasa inimii sale, i-au facut pe multi sa dea crezare informatiei. Anuntul facut de premier ne-a confirmat banuiala ca bordelul de tipic moldo-valah se regaseste si la nivele pe care le banuiam occidentale: al Comisiei Europene si al unei agentiei de prestigiul Reuters.
Momentul de miercuri pune capat nu numai diversiunii funambulesti mesterite de Monica Macovei pentru a ne convinge ca mai e cineva la Bruxelles, dar si unei batalii care dureaza de ceva vreme.
Intr-o tara normala, pentru o forta politica interna are o prea mica importanta daca viitorul membru al Comisiei Europene a fost sau nu desemnat din randurile ei.
Romania de azi nu e o tara normala.
E o tara in care batalia dintre Palate a luat aspectele tipice ale paruielii in care combatantii nu mai tin cont de nimic. Totul e ca din aceasta paruiala unul sa iasa invingator. Miza uriasa care a fost nominalizarea Comisarului European nu poate fi inteleasa nu numai in afara confruntarii dintre cele doua Palate, dar nici in afara notelor caracteristice ale confruntarii.
Trecand in revista miscarile presedintelui si ale premierului, vom sesiza imediat ca miza fiecaruia nu a fost nominalizarea unei persoane apropiate, ci imaginea publica a faptului ca el a nominalizat-o.
Lucru explicabil.
In sine, numirea unei persoane apropiate nu inseamna mare lucru. Odata devenita Com
