Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O tornadă a provocat cel puţin 51 de morţi în sudul Statelor Unite

Publicat in Mediafax, marți 21 mai 2013 ·

Cel puţin 51 de persoane au murit în urma unei tornade care a făcut ravagii luni după-amiază în oraşul Moore din suburbiile Oklahoma City (sudul Statelor Unite), distrugând cel puţin două şcoli şi sute de case, a transmis televiziunea CNN, citată de AFP.

Postul nu a furnizat numărarea precisă a victimelor însă conform postului local KFOR/NBC, două dintre persoanele ucise sunt o mamă şi copilul său care se refugiaseră într-un congelator.

Anterior bilanţul era de cel puţin 37 morţi, conform unui responsabil medical din Oklahoma City, în timp ce postul local KFOR afirma că 24 de persoane sunt date dispărute sub dărâmăturile şcolii elementare Plaza Towers.

Conform jurnaliştilor aflaţi la faţa locului de la televiziunea locală KFOR, copii au fost "scoşi" de sub dărâmăturile unei şcoli din Moore, un oraş de aproximativ 55.000 de locuitori, lovit puternic de această tornadă de mari dimensiuni.

Copii s-ar putea afla sub dărâmăturile şcolii Plaza Towers, în apropiere de care se strânseseră luni după-amiază părinţii îngrijoraţi, ţinuţi la distanţă de echipele de salvare, conform presei locale.

Televiziunea locală, cu ajutorul unui elicopter, a transmis imagini cu case complet distruse pe zeci de hectare, cu stive de maşini şi oameni care căutau prin dărâmături.

Cel puţin un incendiu a fost semnalat.

Centrul medical din oraş a fost evacuat, conform unui purtător de cuvânt al CNN şi toţi pacienţii au fost transportaţi către alte spitale. Garda naţională a fost chemată.

Conform postului News 9, adăposturi de urgenţă au fost amplasate în oraşul Oklahoma City, mai ales în biserici.

La sfârşitul după-amiezii, tornada a trecut de Moore şi părea să ameninţe oraşul Meeker.

Agenţia meteorologică naţională a evaluat tornada ca fiind de o forţă EF-4, scara de amploare a tornadelor, ceea ce înseamnă că este o tornadă cu rafal

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 9 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°