Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un război în plină vară

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 27 august 2010 ·

Râşnovul sub ocupaţie militară

În acest weekend (27-29 august), oraul Râşnov va fi ocupat de trupele aliate franco-belgo-britano-ceho-sloveno-bulgaro-române. Ele au fost invitate de oficialităţi să ia parte la Festivalul Istoric Academic "În numele trandafirului" aflat la a doua sa ediţie internaţională (foto 1-3). Nu vă temeţi de ei: oaspeţii sunt doar "ostaşi de duminică", dar foarte convinşi de misiunea lor de a reconstitui momente glorioase din istorie. Aceasta pentru că sunt ceea ce, în engleză, se numesc re-enactors (reînscenatori), oameni cu ocupaţii foarte variate dar perfect cunoscători ai perioadei istorice pe care o iubesc şi doresc să o reconstituie. Sunt două feluri de a da viaţă epocilor trecute: fie prin "expoziţii de istorie vie" (living history), fie prin înscenarea unor mari bătălii (kriegspiel).

La Râşnov, cele două se vor împleti într-un inspirat şi atractiv spectacol ce debutează în seara de vineri, 27 august, la orele 19, cu o revistă a trupelor, citirea unei proclamaţii, decorarea Primarului şi a directorului festivalului cu medalia "Tradiţie Militară" şi cu un marş pe străzile principale ale oraşului. Nu trebuie uitat că 27 august este o importantă dată din istoria României moderne: cu 94 de ani în urmă, în acea zi din torida vară a lui 1916, a fost declarat război Imperiului Austro-ungar şi ţara noastră s-a alăturat Aliaţilor în Războiul cel Mare. (Dr. Adrian-Silvan Ionescu)

PrimaTabără de Street-Art din România

Copşa Mică găzduieşte de luni, 23 august, prima Tabără de Street-Art din

România, intitulată Free Art - eveniment de creaţie vizuală la care participă 20 de

tineri artişti din România şi Franţa (foto 4). Tehnicile grafitti vor intra în rezonanţă

cu cele ecologice de reciclare a unor suporturi. Astfel, bannerele din

Copşa Mică folosite în campaniile electorale şi prezidenţiale vo

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 23 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum 22 minute
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum o ora
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 49 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului, protest cu „umbrele triste”

Mediafax acum 59 minute
„Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului îşi exprimă nemulţumirea în aceeaşi manieră elegantă, astăzi fără întreruperea activităţii. Aşadar, am trimis la protest spontan <umbrelele triste>”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul protest

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum 2 ore
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/23°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°