De aceste subvenţii beneficiază cei ale căror venituri pe membru de familie nu depăşesc 425 de lei. Cei care şi-au montat centrale termice individuale se simt discriminaţi.
La o săptămână de când s-a dat startul la subvenţiile pentru încălzire, angajaţii Serviciului de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei au primit deja 100 de cereri. Specialiştii consideră că anul acesta se vor depune mai multe decât anul trecut, din cauza numărului mare de şomeri. Anul trecut, peste 7.000 de pietreni au solicitat subvenţiile la căldură. „Cei mai mulţi au fost din sistemul centralizat de termoficare“, a declarat Ana Şuteu, şeful Biroului de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei.
Subvenţie la subvenţie
Pietrenii care primesc căldură prin sistemul centralizat plătesc 148 de lei gigacaloria. „În mod normal, preţul acesteia este de 279 de lei, fără TVA. De aici se scade 10%, subvenţia acordată de Consiliul Local, şi încă 45%, cea acordată de stat“, a explicat Nicolae Mazilu, directorul societăţii Locato. Chiar şi aşa, pietrenii sunt tot nemulţumiţi. „Eu am făcut o mare greşeală când am ales să-mi montez repartitoare. Nu înţeleg ce se întâmplă, dar tot nu-mi permit să-mi plătesc facturile“, spune supărat pietreanul Ion Mocanu. Firmele de repartitoare nu găsesc nicio explicaţie pentru costurile ridicate.
„Noi primim factura lunară de la Regia Naţională de Termoficare, pe care o împărţim la numărul total de unităţi consumate lunar. Atunci aflăm şi cât valorează punctele indicate de repartitor şi emitem, la rândul nostru, facturile cetăţenilor“, a declarat reprezentantul unei astfel de societăţi. Pietrenii au însă propria explicaţie. „Oamenii se fură între ei. Nimeni nu înţelege că dacă declară cu 100 de puncte mai puţin, la final, punctele care ies pe pierdere, se adună şi se împart din nou la toţi proprietarii“, a declarat Mircea Comănescu, un pen