Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procurorul George Bălan, anchetat de DNA, suspendat din CSM a fost coleg de secţie cu premierul Victor Ponta

Publicat in Gandul, joi 12 iulie 2012 ·

Procurorii susţin în referatul prezentat CSM că George Bălan şi Marcel Sâmpetru beneficiind de sprijinul unor persoane din mediul politic, nu s-au sfiit să recurgă la mijloace mai degrabă înţelegerilor de tip mafiot, pentru a accede la funcţiile pe care şi le doreau. Funcţiile vizate de cei doi ar fi fost cele de şef al DNA şi procuror general.

În stenogramele prezentate în rezeratul DNA George Bălan apare vorbind cu ofiţerul SIPI despre diverse informaţii şi dosare. Potrivit actului DNA, obţinut de agenţia MEDIAFAX, întrucât Mihai Vlad şi-a exprimat dorinţa de a fi menţinut în funcţia pe care o deţine, iar Marcel Sâmpetru şi George Bălan erau "în aşteptarea unei oferte de ocupare a unor posturi de conducere în interiorul Ministerului Public, au convenit în mod tacit să uzeze de informaţiile la care Mihai Vlad avea acces prin prisma mijloacelor specifice pe care le presupune funcţia deţinută de el". Aceste informaţii erau menite a-i ajuta în mod direct, cât şi indirect în obţinerea unor date despre alte persoane care doresc să acceadă, pentru crearea unui cerc relaţional potenţial decizional.

In acelaşi document DNA prezintă şi o scută discuţie dintre George Bălan şi premierul Victor Ponta.

BALAN GEORGE: Victor, crezi ca as putea trece pe la tine astazi-maine, cand ai tu o fereastra?

VICTOR PONTA: Sigur. Eu sunt la birou pana la ora trei. Daca vrei sa-mi faci o vizita, iti dau o cafea, cu placere, da?

Contactat de gândul George Bălan nu a dorit să dezvăluie dacă s-a întâlnit cu premierul Ponta şi ce anume a discutat cu el. Bălan a precizat după ieşirea de la DNA că dosarul nu are legătură cu convorbirea sa cu Victor Ponta.

Potrivit CV-ului oficial George Bălan a devenit membru CSM în 2011 şi a deţinut şi funcţia de vicepreşedinte al consiliului. În perioada 2002-2010 a activat în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea d

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 3 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 3 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 3 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 4 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 3 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 3 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 3 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 3 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 5 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°