Era de aşteptat ca evenimentele din ultima lună să declanşeze o avalanşă de comentarii şi de "puncte de vedere". Numai că, de la un punct încolo, e greu de acceptat că se poate spune orice şi că o opinie se legitimează doar prin simplul fapt că este formulată. Am aflat, astfel, că "dreptul la diferenţă" ar însemna că principiile libertăţii şi democraţiei nu sînt aceleaşi pentru toate popoarele şi pentru toate comunităţile, că nu există o morală universală; că Binele şi Răul ar fi concepte inoperante, întrucît oricine se poate erija în reprezentant al Binelui; că toate dezastrele din ultimii 50 de ani au fost provocate de americani; că Henry Kissinger e acuzat de crime împotriva umanităţii; că atitudinea de astăzi a lui Putin (a fostului kaghebist Putin) arată cît de anacronică şi dăunătoare este activitatea Colegiului pentru studierea arhivelor fostei Securităţi etc. etc. Sau că un Jean-François Revel, pe care în ce mă priveşte am avut naivitatea (ce zic: inconştienţa) să-l consider una din minţile cele mai lucide e, de fapt, un caraghios care se înşeală în permanenţă şi delirează, prizonier al anticomunismului primar. Perseverînd în naivitate, voi reproduce aici ample pasaje dintr-un articol al lui Revel apărut în 15 septembrie 1986, aşadar în urmă cu cinsprezece ani. El dă, cred, pulsul situaţiei de atunci şi avertizează, totodată, asupra a ceea ce n-ar mai trebui să se întîmple astăzi. "Sînt oare societăţile occidentale condamnate la neputinţă în faţa terorismului? Neputincioase au fost, mai întîi, prin propria lor orbire. N-a trecut multă vreme de cînd «le Tout-Paris» progresist se entuziasma pentru ucigaşii din banda lui Baader, de cînd guvernul nostru îl însoţea pios la Orly pe asasinul iranian al unui poliţist francez, de cînd stînga punea, prosteşte, pe seama dreptei atentatul de la sinagoga din strada Copernic, ai cărui adevăraţi autori veneau, ca atî