Deschizi presa internationala si nu poti sa nu vezi ca peste tot este instaurata o stare tacita de alerta. Guvernele occidentale nu mai stiu cum sa se pregateasca pentru ce va veni. Ratingul Frantei insasi incepe sa fie sub presiune. Bancile olandeze retrogradate, grecii se pregatesc de vot si cumpara conserve cu portbagajul, Banca Mondiala atrage atentia, FMI avertizeaza… etc.
Deschizi fluxurile de stiri de la noi: Guvernantii sunt pe o cu totul alta planeta. Problema lor e ICR-ul, Arhivele Nationale, studierea comunismului, alimentarea unei dispute constitutionale inutile privind reprezentarea statului la o intrunire internationala, TVR-ul si meciurile de fotbal. Totul pe un fond de vendeta in care stalinismul si puerilitatea se imbina caragialesc. Ramai perplex. Numai Daianu Daniel, consiler al Primului Ministru, sa nu fii zilele astea.
In aceste conditii, privirile se intorc automat, vrei nu vrei, spre Opozitie. Societatea civila poate face cat poate face. Nu mai mult. Pentru ce va urma este nevoie ca in zona politica sa existe o alternativa sau cel putin o opozitie solida. O tara in criza, intr-o Europa in criza, are nevoie ca sistemu-i de guvernare sa functioneze cat se poate de bine, pentru a raspunde provocarilor.
Date fiind conditiile, intrebarea naturala este: Ce face Opozitia? Bun. Au trecut alegerile, s-au clarificat lucrurile. E momentul regruparii si relansarii. Care-i planul Opozitiei? Care-i planul pe care Opozitia politica, parlamentara si partinica (asa numita reformista si de dreapta) il propune sustinatorilor ei si electoratului roman?
Planul, asa cum reiese de pe acest portal
Cititorii nostri vor spune imediat: Pai e simplu. Regruparea rapida a tuturor fortelor reformiste pe o platforma comuna. O platforma care sa federeze mai multe curente si orientari si care sa fie deschisa unei inoiri profunde: (a) in resursa um