Vasile Ernu este un tip surprinzător. Prima lui carte, Născut în URSS, a fost cel mai comentat volum în anul apariţiei, 2006, Editura Polirom realizînd şi o a doua ediţie, ca urmare a solicitărilor venite de la cititori. Acum, cu a doua carte, Ultimii eretici ai Imperiului, apărută tot la Polirom, Vasile Ernu deschide alte perspective şi discută despre România sub comunism, despre elita intelectuală şi politică, despre Gulag şi despre presiunile societăţii occidentale. Dar şi despre poezie – văzută ca un reazăm permament. Din acest motiv, Vasile Ernu e un tip surprinzător, pentru că nu-ţi dă pace, nu te lasă să moţăi, vine mereu şi te zgîndăre: dar dacă nu e aşa cum crezi? Dar dacă putem privi şi altfel situaţia aceasta? În Ultimii eretici ai imperiului, Vasile Ernu îşi construieşte volumul sub formă epistolară. Sînt două personaje, Vasiliy Andreevici şi A. I., cu experienţe de viaţădiferite, care se completează, se contrazic şi se susţin. E o formă de precauţie (şi de terapie) de a lansa idei şocante prin gura a două personaje. Cartea s-a lansat, miercuri, 21 octombrie, la MŢR, avîndu-i drept invitaţi pe eseistul Sorin Antohi, pe Artan (de la formaţia Timpuri Noi), pe Florin Dumitrescu (din lumea publicităţii) şi pe Vava Ştefănescu (din lumea dansului), responsabili cu muzica fiind Costin Soare (chitarist), Ion Bogdan Ştefănescu (flautist). În acest număr al revistei Observator cultural, stîrniţi de lectura volumului Ultimii eretici ai imperiului, publicăm un interviu cu Vasile Ernu şi două cronici semnate de Adina Diniţoiu şi de Iulia Popovici. Am adăugat în acest grupaj şi un reportaj despre „Rusia contrastelor“. Cînd ai început să scrii la această carte? Am avut o perioadă de tatonări. Nu eram foarte hotărît cu privire la construcţie, la ton. Am început-o de cîteva ori, apoi am luat-o de la capăt; nu eram mulţumit cu ce ieşea. De ce sub formă epistolară?