Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meşteri în Cetate

Publicat in Dilema Veche, joi 12 septembrie 2013 ·

În perioada Festivalului Dilemei vechi, în Cetatea Alba Iulia, pe Traseul porţilor au fost aşezate tarabe ale meşterilor locali. Unele mai avangardiste, cu bijuterii ori alte accesorii făurite după mintea şi imaginaţia fiecăruia; altele – cu „produse tradiţionale“, fie pe linia istorică, fie etnografică, de la costume populare şi oale de lut la medalioane cu Mihai Viteazu, Horea sau sigilii ale Cetăţii; şi, evident, altele mixte, cu obiecte ce îmbină cele două trenduri. Meşterii întîlniţi erau fie amatori şi autodidacţi, fie şcoliţi – chiar la Arte Plastice. În general pasionaţi de ce făceau, fără să scoată prea mulţi bani din asta.

Unii dintre posesorii de tarabe – puţini, ce-i drept – îşi au permanent locul în Cetate: Magdalena Pînzaru este un exemplu. La Poarta a treia are un stand permanent de suveniruri cu... specificul Cetăţii. Totul e făcut manual, ea fiind artist plastic amator. Îmi atrag atenţia pergamentele cu texte legate de istoria oraşului – Proclamarea Unirii, începînd cu Mihai Viteazul –, textele originale, luate din documente. Şi unele religioase, din Arsenie Boca, pe care Magdalenea îl consideră „Sfîntul Ardealului, deşi nu a fost încă sanctificat.“ Dna Pînzaru mai face medalioane din istoria oraşului: cu Poarta a treia, cu catedrala, cu celula lui Horea, cu Decebal şi Traian.

Cel mai bine merg magneţii de frigider cu daci şi romani, mai ales că, de curînd, a avut reprezentaţie în Cetate Legiunea a XIII-a Gemina.

DE ACELASI AUTOR Femei, irealităţi, Woody Filme proaste şi generaţii Ligia Femei bărbate şi profesioniste Claudia Cioacă are şi ea o tarabă permanentă. Face produse din fier forjat, bijuterii modelate din pastă polimerică, în forme neconvenţionale: „ciocolată, ciocolată muşcată, bomboane, bomboane muşcate, acadele, praline, maci, flori textile, animăluţe, personaje din desene animate.“ Mai există bijuterii croşetate,

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 41 minute
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 51 minute
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

VIDEO Vot masiv, dar simbolic pentru ca Palestina să devină membru ONU / Ambasadorul Israelului a distrus un exemplar al Cartei ONU cu un tocător de hârtie

HotNews acum 2 ore
Înfuriind Israelul, o majoritate covârșitoare a Adunării Generale a ONU a hotărât vineri că palestinienii merită statut de membri cu drepturi depline în organizație, acordându-le unele drepturi suplimentare, în timp ce SUA s-au abținut, relatează Re

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 37 minute
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Un tânăr s-a ARUNCAT de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște

Gandul acum o ora
Tragedie, vineri seara, în județul Dâmbovița! Un tânăr a murit după ce s-a aruncat de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște. A decedat pe loc. „Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați prin SNUAU 112 cu priv

Şapte morţi în urma căderii unui autobuz în râul Moika, la Sankt Petersburg

News.ro acum 16 minute
Şapte persoane au murit vineri, după ce un autobuz cu aproximativ 20 de pasageri la bord a căzut în râul Moika, în centrul oraşului Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din Rusia, potrivit unui nou bilanţ prezentat de către autorităţi,

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 5 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 10 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 4 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Vremea

București
acum

14°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°