Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Epopeea celor 100 km de autostrăzi scoşi la licitaţie anul trecut: statul nu a semnat contractele nici până acum, iar construcţia începe abia în 2014

Publicat in Ziarul Financiar, luni 21 octombrie 2013 ·

Aproape 100 de kilometri de autostrăzi din vestul ţării, care ar urma să coste circa 450 de milioane de euro, îşi aşteaptă încă din vara anului trecut constructorii. Statul a tergiversat aproape nouă luni procedura de selecţie a unor constructori, iar în prezent începerea lucrărilor este blocată de contestaţii.

Importanţa demarării acestor proiecte este cu atât mai mare cu cât în ultimul an investiţiile publice s-au redus puternic, iar licitaţiile de noi proiecte au fost din ce în ce mai puţine, punând presiune pe industria locală a construcţiilor. În primele opt ale anului, volumul de construcţii inginereşti, adică de infrastructură, a înregistrat un declin în serie ajustată de circa 5,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică.

Procedurile de atribuire a celor 100 de kilometri de autostrăzi au fost tergiversate iniţial de o perioadă mult prea îndelungată de evaluare a ofertelor, precum şi de finanţările extrem de mici alocate infrastructurii.

Acesta este cel mai mare calup de tronsoane de autostrăzi scos la licitaţie în ultimii doi ani. În 2011, peste 180 de kilometri de autostrăzi cu o valoare de 1 miliard de euro şi-au aflat câştigătorii, însă procedura de evaluare a durat atunci doar două luni.

Cei 100 de kilometri de autostrăzi pe care statul i-a scos la licitaţie în august anul trecut se află pe ruta Timişoara-Lugoj-Deva (un lot pe Timişoara – Lugoj şi trei loturi pe Lugoj- Deva). În cadrul procedurilor de atribuire a contractelor pentru construcţia a trei loturi din autostrada Lugoj-Deva, cu o lungime cumulată de circa 72 de kilometri, Curtea de Apel Bucureşti a soluţionat plângerile iniţiale ale contestatarilor, însă ulterior au fost formulate alte plângeri împotriva acestei decizii a Curţii de Apel.

„În prezent se aşteaptă soluţionarea do­sarelor în cauză de către

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a avansat în Harkov și a cucerit alte patru localități din regiunea ucraineană

Ziare.com acum 19 minute
Armata ucraineană a recunoscut luni, 13 mai, „succese tactice” ale Rusiei în regiunea Harkov (nord-est), unde Moscova a afirmat că a cucerit alte patru localităţi din apropierea frontierei în cadrul ofensivei sale lansate vineri, care a dus la evacu

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 31 minute
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 9 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

HotNews acum o ora
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 10 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Marcel Ciolacu, despre Mircea Geoană: Am crezut că se ocupă cu RĂZBOAIELE, nu cu lansări de cărți

Gandul acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seara la Antena 3 că Mircea Geoană, aflat în poziția de secretar general adjunct al NATO, ar fi trebuit să se ocupe de războaiele aflate în derulare, nu de lansări de cărți. Avem două conflicte,

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 9 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Superliga: Punct final în play-out. FC Voluntari şi FCU Craiova au retrogradat, Dinamo şi FC Botoşani intră la baraj

News.ro acum 7 ore
Echipa FCU Craiova a pierdut duminică, pe teren propriu, scor 1-3, cu FC Hermannstadt, şi a retrogradat în liga secundă. Fanii craioveni au aruncat cu scaune pe teren, întrerupând meciul pentru mai multe minute. Oţelul Galaţi - FC Botoşani 2-0 Cum t

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 8 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 11 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

5°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°