Austriacul Hannes Swoboda, liderului grupului socialiştilor din Parlamentul European, a declarat pentru gândul că Europa nu mai trebuie să caute "soluţii miraculoase" la criza din Grecia, pentru că ele nu există.
"Nu există o soluţie miraculoasă pentru o problemă atât de complexă precum Grecia. Există, însă, riscul că se face prea puţin prea târziu", a avertizat socialistul.
Swoboda a adăugat că, în locul acestor "miracole", există "încercări credibile" din partea guvernului grec de a respecta cererile troikăi (Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional). "Dar troika trebuie să formuleze şi ea obiective realiste şi acceptabile din punct de vedere social; trebuie să stabilească un calendar şi termene limită rezonabile, care pot fi respectate", a mai declarat Swoboda, care a atras atenţia că Grecia are nevoie de reforme, dar are foarte mare nevoie şi de timp.
Întrebat de gândul dacă aşteptările europene de la Antonis Samaras, în momentul în care liderul partidului Noua Democraţie a reuşit să formeze o coaliţie guvernamentală, nu au fost prea mari şi dacă UE nu s-a grăbit cumva să sărbătorească sfârşitul crizei din Grecia, Hannes Swoboda a răspuns: "Formarea actualului guvern grec, sub conducerea primului-ministru Samaras, a fost un pas înainte, pentru că a pus punct blocajului din campania electorală şi perioadei în care Grecia a fost guvernată de un cabinet interimar, care nu a putut demara nicio reformă şi avea puteri limitate în implementarea reformelor convenite anterior".
De când au venit la guvernare împreună, Samaras şi liderii celorlalte două partide din coaliţie, Evangelos Venizelos (PASOK) şi Fotis Kouvelis (Stânga Democratică), "au făcut paşi importanţi în ceea ce priveşte reformele din Grecia".
Din noua conducere elenă s-a remarcat ministrul de Finanţe, Yannis Stournaras, care "s-a l