Prefectul judeţului Iaşi a făcut o vizită în comuna ieşeană Ruginoasa pentru a cere sprijinul localnicilor şi consilierilor locali astfel încât tradiţionala confruntare dintre mascaţi, din data de 31 decembrie, să se desfăşoare fără violenţe. Sursa: Maria Craus
Câţiva reprezentanţi din ceata „Delenilor” şi cea a „Vâlenilor” vor fi trimişi pe 28 decembrie la Suceava, la o expoziţie de măşti populare.
„Pe 31 decembrie în comună vor fi multe forţe de ordine, dar vor avea o prezenţă discretă. Pentru a estompa popularitatea grozavă a evenimentului, îi voi ajuta pe unii dintre mascaţi să meargă la Suceava cu câteva zile înainte, la o expoziţie”, a declarat Dragomir Tomaseschi, prefectul judeţului Iaşi.
În ultima zi a anului, cei 80 - 100 de mascaţi care vor ieşi pe uliţele din Ruginoasa înarmaţi cu ciomege şi cei 2.000 de localnici spectatori vor fi supravegheaţi de 200 de jandarmi din Iaşi şi Bacău.
„De cum se luminează mascaţii se costumează, cele două cete îşi fac curaj, îşi trimit una alteia incitatori şi înaintează în zonele pe care şi le dispută. Tot ritualul ţine în jur de o oră şi jumătate, iar confruntarea propriu-zisă durează câteva minute. În urmă cu mai mulţi ani au fost răniţi pentru că civilii s-au amestecat cu mascaţii şi cei care nu erau protejaţi de costume au avut nevoie de îngrijiri medicale. Nu suntem împotriva tradiţiei, dar acesta trebuie să se desfăşoare în anumite limite, paşnic”, a declarat căpitan Mihai Cojocariu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi.