Cand vine vorba de training, exista cel putin trei categorii de angajati: cei care sustin utilitatea programelor de formare, cei care le considera inutile si cei care nu au participat niciodata la un program de training. O alta categorie, foarte interesanta, dar putin ignorata, este cea a angajatilor care, dupa ce au participat la primul training, nu mai pot construi agenda de lucru fara a bifa macar o sedinta de instruire lunara.
"In ultimul an am fost la sase traininguri si se mai anunta cel putin trei pana la sfarsitul lui 2007. Inca de la primul meu job am inceput sa merg la traininguri si de pe atunci am prins gustul lor. Nu trebuie sa fie traininguri pe domeniul relatiilor publice sau in comunicare, cred ca orice training imi poate fi de folos la un moment dat in cariera", spune Ana-Maria Constantinescu, PR account manager al firmei de publicitate GMP.
Programele de formare, bine gandite si bine targetate, se pot transforma intr-o forma de dependenta. Mai mult, actioneaza ca un puternic factor de retentie in companie. Iar lipsa lor demotiveaza si reduce increderea si atasamentul fata de companie al angajatilor.
"De patru ani, de cand lucrez in companie, am participat la cate 3-4 traininguri pe an in tara si cel putin o data la un training in strainatate. Anul acesta, am fost trimis de companie doar la un singur program de formare, lucru care ma face sa ma simt destul de ciudat. Fie sefii mei considera ca nu merita sa investeasca in mine, fie a fost redus bugetul de training. Oricare ar fi situatia, ma nemultumeste", este de parere Radu M., care lucreaza pe o pozitie de middle management in vanzari la o companie de IT.
Mai mult, sunt angajati care ar accepta un job la fel de bine platit doar pentru a avea acces la training. Cel putin, asa spun ei... Irina este copywriter la o agentie de publicitate de talie medie.
Si-a schimbat de c