Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De teama concurentei, bancherii evita majorarile de dobanzi

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 22 septembrie 2006 · ·

Dobanzile medii la creditele in lei s-au situat in luna iulie la nivelul de 13%, respectiv cu 1,2 puncte procentuale mai jos decat in martie, desi BNR a majorat in iunie dobanda de politica monetara cu 0,25 puncte, pana la 8,75%. La creditele in euro, dobanda medie pentru clientii persoane fizice a fost de 8,6% pe an, in scadere cu jumatate de punct fata de martie, potrivit datelor bancii centrale.

Cu alte cuvinte, concurenta de pe piata a ajuns in sfarsit sa dicteze evolutia dobanzilor la credite, fie in lei, fie in euro, reusind sa neutralizeze in buna masura politica restrictiva a bancii centrale.

Bancile mici si mijlocii continua sa dea tonul cresterii accesibilitatii creditelor, fie prin reduceri de dobanda, fie prin majorarea plafoanelor de creditare si a scadentelor maxime, dar si banci dintre cele mari intra in concursul dobanzilor atractive.

Ba chiar se intampla ca banci mari sa imite pur si simplu banci mici, cel mai recent fiind exemplul creditelor in franci elvetieni.

Prin amplificarea restrictiilor monetare, BNR impinge insa bancile comerciale spre situatia ingrata ca dupa ce au lansat produse de creditare la dobanzi scazute, sa le majoreze din mers dupa numai cateva luni, cu riscul ca unii clienti sa aiba dificultati la rambursare.

Din cauza practicii extinse a creditelor cu dobanda variabila, masurile BNR pot ajunge sa afecteze direct calitatea portofoliilor de credite.

Cel putin pana in prezent, majoritatea bancilor s-au straduit sa absoarba costul suplimentar generat de masurile BNR sau sa-l transfere doar in mica masura clientilor. Cele care l-au transferat au facut-o pe tacute, fiind evident ca impactul asupra clientelei nu este deloc favorabil imaginii bancii pe piata.

Cele mai vulnerabile sunt creditele cu dobanda variabila, unde majorarile afecteaza si imprumuturi in derulare. Anul trecut, cand dobanzile

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum o ora
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 6 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 6 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 8 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Flacăra olimpică a ajuns la Festivalul de Film de la Cannes - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Flacăra olimpică a fost, marţi, vedeta Festivalului de Film de la Cannes. După o lungă călătorie prin sud-estul Franţei, flacăra a ajuns pe Croazetă, în faţa unui public numeros, relatează AFP. Cu 99 de zile înainte de Jocurile Paralimpice (28 augus

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 8 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 10 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 4 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Vremea

București
acum

15°
mie.

13°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/25°
Iasi
acum

17°
mie.

13°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/25°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
mie.

15°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°