Slovenul Robert Kranjec a câştigat azi cea de-a doua etapă din Cupa Mondială de sărituri cu schiurile programată pe trambulina de la Vikersund (Norvegia). Ieri, în prima etapă, se impusese austriacul Gregor Schlierenzauer.
Kranjec, rege la zbor cu schiurile
”Vikersundbakken” este cea mai mare trambulină din lume, cu o lungime de 225 de metri, după ce a fost refăcută în 2010 de doi arhitecţi sloveni, Janez şi Sebastjen Gorisek, cei care au construit şi celebra ”Letalnica” din Planica. Iar cum săritorii erau gata să dea totul pentru victorie, spectacolul a fost asigurat. Actor principal a fost chiar Robert Kranjec (foto), un adevărat specialist al trambulinelor de zbor cu schiurile. Pentru slovenul de 31 de ani, aceasta a fost cea de-a cincea victorie de etapă din carieră în Cupa Mondială, patru dintre acestea venind pe trambuline de zbor cu schiurile (Planica, Oberstdorf, Tauplitz şi Vikersund). Cu sărituri de 231,5 şi 230 de metri, Kranjec a totalizat 416,5 puncte, cu 11 mai multe decât ocupantul locului secund, Michael Neumayer. Pe trei a venit Gregor Schlierenzauer, după sărituri de 219 şi 225 de metri. ”Vikersund e un loc special pentru mine. Am devenit campion mondial la zbor cu schiurile anul trecut şi abia aştept să sar la Harrachov. Un loc 3 şi o victorie au fost perfecte în acest weekend”, a spus Kranjec, care a câştigat aurul anul trecut la CM de zbor cu schiurile în faţa norvegianului Rune Velta.
Dublă lovitură pentru Schlierenzauer
Pentru liderul Cupei Mondiale, weekendul de la Vikersund a fost unul aproape perfect. Sâmbătă, el l-a egalat pe finlandezul Matti Nykanen în topul săritorilor cu cele mai multe victorii de Cupă Mondială, 46, după ce a ajuns la 240 de metri, la doar 6,5 metri de recordul absolut stabilit de norvegianul Johan Remen Evensen în 2011, tot la Vikersund. Iar cu poziţia a treia din compe