Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce gaură în buget a calculat Guvernul că ar fi făcut Băsescu prin "contestaţiile lui la Curte"

Publicat in Gandul, luni 28 octombrie 2013 ·

Cele 20 de milioane de lei (4,5 milioane de euro) pe care Guvernul le va acorda suplimentar Camerei Deputaţilor şi Senatului la rectificarea bugetară din această săptămână au fost justificate de premierul Victor Ponta cu argumentul că "atât au costat contestaţiile domnului Băsescu la Curte".

Statutul deputaţilor şi senatorilor, care prevedea şi câteva măsuri de reducere a cheltuielilor, a fost discutat în vară de două ori de Curtea Constituţională, la solicitarea preşedintelui pentru două prevederi controversate: prima viza prezentarea probelor procurorilor în Parlament, înainte de avizarea începerii urmăririi penale a unui ales, iar a doua se referea la stabilirea incompatibilităţilor. Statutul a fost declarat neconstituţional în ambele decizii ale CCR, a fost modificat şi a intrat în vigoare după 25 iulie.

Premierul a fost critic şi faţă de contestaţia la legea referendumului, dar şi faţă de sesizarea lui Băsescu privind acordul Guvernului cu KazMunaiGaz pentru stingerea datoriilor Rompetrol Rafinare. "Contestă totul de două-trei ori. S-a dus referendumul, nu mai ştie nimeni! Cum au ajuns să nu aibă cvorum? Nu vi se pare o mare ironie? Cum a lipsit tocmai domnul Morar şi încă doi? E destul de greu de explicat", s-a arătat Ponta nemulţumit că la şedinţa CCR de săptămâna trecută au lipsit trei judecători amânând verdictul. Este vorba de Daniel Moral şi de Petru Lărăzoiu, propuşi de preşedinte, dar şi de Iulia Motoc, votată de Senat la CCR şi susţinută de Guvern pentru locul României la CEDO.

Potrivit lui Ponta, între Guvern şi Cotroceni nu ar mai fi loc de negociere politică pentru deblocarea unor decizii. "Domnul Băsescu ştie că pleacă la anul. Probabil că nu pleacă direct acasă, pleacă pe la vreun tribunal. Numai dânsul ştie dosarele, eu nu le ştiu", a susţinut premierul.

Rectificarea bugetară la care Parlamentul va primi mai mulţi ban

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 41 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 19 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

Ziua Constanta acum o ora
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost suspendate manevrele navelor în porturile de la malul Mării Negre,din cauza vântului puternic. Reamintim că municipiul Constanța se află astăzi, 4 mai 2024 sub

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 4 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Klaus Iohannis, mesaj adresat creștinilor ortodocși: Învierea Domnului reamintește tuturor chemarea creștină la iubirea aproapelui şi îndemnul conviețuirii în pace și bună înțelegere

G4Media acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a postat un mesaj, în Sâmbătă Mare, îndemnând la „conviețuire în pace și iubirea aproapelui”. „Sărbătoarea Sfintelor Paști ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului. Oriunde ne-am afla, celebrăm în c

The Guardian: Super-bogaţii cheltuiesc până la 500.000 de dolari pe pachete exclusive pentru Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum 2 ore
Cei mai bogaţi oameni din întreaga lume pot cheltui până la 500.000 de dolari (400.000 de lire sterline) pe pachete "ultra-exclusive" pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024, despre care promotorii susţin că includ întâlniri cu sportivii, acces la

Klaus Iohannis, mesaj de Paşte: Gândurile noastre se îndreaptă şi către semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşre, în care a vorbit despre ”biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii asupra întunericului”, dar şi despre gândurile care se îndreaptă către ”semenii aflaţi în suferinţă, care trec pr

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 3 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°