În dimineaţa aceasta, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi, a convocat o conferinţă de presă, dorind să clarifice o serie de aspecte canonice legate de apropiata retragere a Papei Benedict al XVI-lea.
După 28 februarie, ora 20, cardinalul - (nu-şi va pierde rangul acesta, dar nu va face parte din conclavul care urmează să-l aleagă pe viitorul Pontif) - Joseph Aloisius Ratzinger se va muta mai întâi la Castelgandolfo -reşedinţa de vară a Papilor, situată la 25 de kilometri sud de Roma. Aici, la sfârşitul ultimei sale vacanţe, Benedict al XVI-lea le-a spus apropiaţilor: ”Totul în lume este trecător. Tot ce începe, chiar lucrurile bune şi frumoase, ajung inevitabil la un sfârşit”. Cuvintele de atunci, din octombrie 2012, au acum o altă sonoritate… Apoi, fostul Papă se va stabili la mănăstirea Mater Ecclesiae (deocamdată, în renovare), urmând să-şi petreacă restul vieţii în studiu şi rugăciune.
Federico Lombardi a răspuns pe larg la o întrebare pe care n-a pus-o nimeni, dar care se vede că frământă Sfântul Scaun: ce se va întâmpla în situaţia inedită cu doi Papi în viaţă? ”Nu mi-aş face probleme. Se ştie că Papa Benedict e o persoană discretă şi nu va exista nici o interferenţă cu succesorul său. Ar fi total împotriva personalităţii sale”.
Clerul şi enoriaşii Bisericii Romano-Catolice speră ca, până de Sfintele Paşti, să vadă fumul alb şi să audă celebra formulă „Habemus Papam!”.
La fel ca la conclavul din 2005, care l-a ales pe cardinalul Ratzinger, şi acum interesul pentru numele viitorului Papă e universal. Ca şi atunci, zvonuri despre un Papă negru fac deliciul presei laice. (Media Vaticanului nu se avântă nici în judecăţi de valoare, nici nu produce liste cu favoriţi).
Un Papă negru nu e o imagine exotică în Sfântul Scaun. E drept că nu s-a mai văzut asta de un mileniu şi jumătate. Au exis