...A fost un poet plin de seva, o ingeminare ciudata intre Esenin, Bacovia si Stefan cel Mare. Nenorocul sau a fost acela ca nu a avut in preajma lui un critic cu sufletul deschis pentru literatura, care sa-l ridice pe podium. Fiecare oras de provincie, oricit de prafuit ar fi el, al nu prea intinsei dar atit de frumoasei noastre patrii, isi are cite un Bacovia al sau. Si fie ca acest tirg se numeste Podu Iloaiei, Saveni, Abrud, Pascani, Marasesti, Ilva, Focsani, Tecuci, Birlad etc., etc., puteti fi siguri ca pe una din stradutele sale laturalnice, situate de obicei linga gara, se afla imobilul (blocul) scorojit de intemperii al unui poet local, pe care intelectualii subtiri, citi or fi, il ocolesc, in timp ce, sa zicem, oamenii mai simpli il vad ca pe un zeu nebun, imbracat in haine de faun.
Un astfel de spirit s-a intimplat sa locuiasca si in Vaslui, oras alunecat cindva din mina Domnului in mijlocul Moldovei, al carui, poate, singur merit a fost acela ca ciubotele lui Stefan cel Mare si Sfint, inaintea unor batalii mai mici sau mai mari (sau poate dupa!), au trecut de nenumarate ori si pe ulitele sale napadite vara de praf si buruieni, iar toamna de noroaie.
S-au scurs de atunci veacuri si veacuri, dar nu fara urmari. Au rasarit de atunci si au apus acolo zeci sau poate chiar sute de Stefani, care semanau ca doua picaturi de apa cu neasemuitul voievod. Unii au fost simpli plugari, altii fierari, altii au ajuns, poate, la rang de tirgoveti, pisari sau tircovnici. Printre ei se numara si poetul Ioan Enache, nascut la mijlocul veacului trecut, undeva in imprejurimi, acolo unde brazda nu se ingemaneaza de obicei cu calimara, intr-un sat uitat de Dumnezeu, la o aruncatura de bat (sau poate doua) de apa care leaga Moldova noastra de cealalta...
L-am cunoscut pe la inceputul anilor '80, intr-o zi de vara, pe terasa circiumii "Corso", care atunci isi avea
