Mai multe specii de animale din Australia au fost scoase joi de pe lista vieţuitoarelor protejate prin lege, după ce specialiştii au stabilit că acestea au dispărut de pe glob de mai mulţi ani, relatează News24.
Reunite la Bangkok, cele 178 de ţări membre ale Convenţiei asupra comerţului internaţional cu specii ameninţate (CITES) au stabilit că tigrul tasmanian, cangurul şobolan şi şobolanul de Malabar cu picioare de porc se află printre speciile din care nu mai există nici măcar un exemplar.
Dintre acestea, emblematic este tigrul tasmanian, animal asemănător unui câine, care a fost decimat de fermieri pentru că le ataca oile. Ultimul exemplar existent, capturat în anul 1933, a murit în 1936 într-o grădină zoologică din Hobart (Tasmania). Totuşi, tigrul tasmanian a fost înscris în anexa I a CITES – care interzice comerţul în întreaga lume - la intrarea în vigoare a acesteia, în 1975.
“Este foarte trist”, a arătatColman O'Criodain, de la World Wildlife Fund (WWF), explicând că dispariţia acestor animale nu a fost provocată neapărat de comerţul ilegal. “Acest lucru demonstrează efectul pe care l-a avut aducerea în Australia a unor specii de animale din Europa”, a adăugat acesta, făcând referire la intoducerea unor specii invazive, precum pisicile şi vulpile.
„Australia nu se mândreşte cu acest record de dispariţii de specii, dar este o problemă din care trebuie să învăţăm acum pentru a lua măsuri care să protejeze animalele ameninţate”, a spus şi Deb Callister, şeful delegaţiei australiene la CITES.
Conferinţa de la Bangkok se va desfăşura până pe 14 martie, timp în care vor fi analizate şi alte specii dispărute. Potrivit sursei citate, este pentru prima dată când CITES face modificări majore ale listelor sale, pe care figurează 36.000 de specii protejate.
Mai multe specii de animale din Australia au fost scoase joi de pe