O lume noua, desigur. Neinchipuit de noua. Vernisajul proaspetei alcatuiri launtrice a lumii romanesti pluteste in aer. Dupa toate semnele, incoronarea oficiala a acestui proces care a toropit si a cotropit masa interna a societatii va avea loc la toamna. De unde diferenta fata de tot ce stiam despre ultimii 20 de ani? Aici e noutatea si, tot aici, impasul: coruptia politica, mascata in dezvoltare si iluzie democratica, a fixat tonul vietii cu amanuntul si, in consecinta, a reusit sa imprime miscarile mari ale mentalitatii publice.

Noutatea de esenta a Romaniei nu priveste atat sistemul pseudopolitic, cat si manevrele lui grosolane. Ele se repeta fara incetare de la aparitia statului democratic. Coruptia de stat a ajuns un act de fundal meteo, tot asa cum farsa parlamentara nu mai poate indigna, dupa un exercitiu care n-a ocolit nici o perversiune.

Insa tocmai aceasta repetitie monotona si scandaloasa a invins si a convins, foarte asemenea zgomotului alb care face din auz o varianta a surzeniei. Coruptia, stabilizata ca regim politic ireversibil, a incetat, practic si oficial, sa fie o infractiune. Consecinta acestei deformari permanente e decizia tot mai larga a corpului social de a practica nepasarea si retragerea. Ultimele trei teste electorale (europene, uninominal, Bucuresti) au palpait la limita. Noua orbita a societatii e aproape asociala. Apetitul electoral a scazut ori s-a preschimbat in forme de neparticipare mascata: deriziunea, fantasmele si celelalte surogate din care s-a hranit efectul Oprescu. O alta sectiune a electoratului s-a pensionat convenabil si da procentajul indaratnic al PNL.

E electoratul cu adevarat vinovat? In mare masura, nu. Coctailul istoric administrat societatii romanesti nu are precedent si antidot. Lipsita de educatia rezistentei civice si preluata in corpore de un stat care s-a implinit ca oligarh