Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cătălin Crâsnic trăieşte pe note muzicale

Publicat in Adevarul, marți 14 septembrie 2010 ·

Tânărul de doar 21 de ani se pregăteşte să lanseze la sfârşitul acestui an două materiale discografice.

Profil:

Născut. 24 martie 1989

Studii. Liceul

Familie. Necăsătorit

Deşi începutul a fost timid, după trei ani de „home production”, Cătălin se poate mândri cu o colecţie de aproape două sute de piese. „Am reuşit să «colecţionez» vreo două sute de piese, o bună parte dintre acestea fiind doar începute. Când sunt în pană de idei, reiau track-uri mai vechi pe care le duc la bun sfârşit”, povesteşte Cătălin.

Creaţia tânărului cuprinde mai multe stiluri. „În momentul de faţă, am şase mixuri produse, dintre care doar trei pot spune că sunt foarte bune (două minimal şi unul drum and bass). La început m-am axat foarte mult pe muzica ambientală, poate şi pentru că era mai uşor de produs. Apoi am început să fac din fiecare câte un pic, deoarece nu sunt fidel unui gen anume”, mărturiseşte Cătălin. Cum producţia ocupă o bună parte din timpul lui Cătălin, tânărul nu şi-a propus niciodată ca munca sa să fie şi răsplătită material.

Pasiunea cere timp

Cu toate acestea, timpul pierdut în spatele clapelor şi a monitorului pare să-şi capete şi răsplata. „În urmă cu câteva luni am fost contactat de un organizator din Arad care se ocupă de evenimente de muzică electronică pentru a-mi prezenta unele materiale pe site-ul său”, spune tânărul arădean. Cătălin se pregăteşte pentru lansarea a două proiecte la sfârşitul acestui an: unul hip-hop, iar celălalt va include mai multe stiluri de muzică electronică.

„Nu am vrut să mă axez doar pe un anumit gen. Materialul va avea mai multe stiluri, minimal, breakbeat, drum and bass, ambiental şi dubstep”, povesteşte Cătălin. Nu îşi doreşte să îşi vândă munca, motiv pentru care ambele materiale discografice vor lua calea internetului.

Întrebări şi răspunsuri

În afară de cele două

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 57 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 17 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum o ora
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 7 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Filmul răpirii bărbatului din București. Polițiștii au intrat în posesia imaginilor surprinse de camerele de supraveghere

Adevarul acum 2 ore
Noi detalii au ieșit la iveală în cazul răpirii bărbatului de 33 de ani din București. Victima, care a fost transportată la Spitalul Elias, a fost băgată joi, 2 mai, cu forța într-o dubă de indivizi necunoscuți. Incidentul a avut loc în parcarea unu

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

16°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°