Un copil în vârstă de 13 ani din Suceava a ajuns la spital, luni seară, după ce un bărbat l-a fost lovit cu pumnul în faţă şi l-a înţepat cu un ac în mână, incidentul având loc în faţa unui bloc din municipiu, transmite Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Suceava, un copil în vârstă de 13 ani din municipiul Suceava a venit, luni seară, însoţit de mama sa, la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean, spunând că a fost victima unei agresiuni.
Băiatul a declarat, la audieri, că luni seară mergea spre casă împreună cu un prieten, iar în faţa blocului a fost acostat de un bărbat pe care îl cunoaşte din vedere şi care, fără niciun motiv, l-a lovit cu pumnul în faţă, apoi l-a înţepat de trei ori cu un ac în mâna stângă.
Poliţiştii l-au identificat, la scurt timp, pe agresor, acesta recunoscându-şi fapta şi motivând că a crezut că băiatul l-ar fi pus duminică pe un prieten de-al său să îl bată.
Un copil în vârstă de 13 ani din Suceava a ajuns la spital, luni seară, după ce un bărbat l-a fost lovit cu pumnul în faţă şi l-a înţepat cu un ac în mână, incidentul având loc în faţa unui bloc din municipiu, transmite Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Suceava, un copil în vârstă de 13 ani din municipiul Suceava a venit, luni seară, însoţit de mama sa, la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean, spunând că a fost victima unei agresiuni.
Băiatul a declarat, la audieri, că luni seară mergea spre casă împreună cu un prieten, iar în faţa blocului a fost acostat de un bărbat pe care îl cunoaşte din vedere şi care, fără niciun motiv, l-a lovit cu pumnul în faţă, apoi l-a înţepat de trei ori cu un ac în mâna stângă.
Poliţiştii l-au identificat, la scurt timp, pe agresor, acesta recunoscându-şi fapta şi motivând că a crezut că băiatul l-ar fi pus