Prinţul William şi Catherine Middleton, ducesa de Cambridge, au trecut, marţi, primul "mare test" din postura de cuplu regal, scrie Daily Mail. Ei i-au primit la palatul Buckingham pe preşedintele SUA, Barack Obama, şi pe soţia aestuia, Michelle.
Proaspăt întoarsă din luna de miere din Seychelles, Catherine, foarte bronzată, s-a întreţinut 10 minute cu Michelle Obama, timp în care şi-a îndeplinit sarcinile regale cu foarte multă siguranţă, notează publicaţia britanică.
Soţii Obama au ajuns în jurul prânzului la palatul Buckingham, unde au fost întâmpinaţi de Regina Elizabeta a II-a şi prinţul consort Philip. Apoi au discutat cu ducele şi ducesa de CambridgeW, după care s-au întâlnit cu alte feţe regale.
Vizita a inclus şi o plimbare prin grădinile palatului, unde Onorabila Companie de Artilerie a tras 41 de focuri de armă, în timp ce se cânta imnul Statelor Unite. În cursul vizitei în Albion, Barack Obama s-a referit la "parteneriatul dintre SUA şi Marea Britanie, esenţial atât pentru noi (n.r. cele două ţări), cât şi pentru întreaga lume".
Tot în cadrul vizitei - care este a treia efectuată de un preşedinte american pe pământ britanic, în ultimii 100 de ani -, Obama şi soţia lui s-au întâlnit cu Prinţul Charles şi Ducesa de Cornwall. Cuplul britanic i-a întâmpinat pe oficialii americani la reşedinţa ambasadorului SUA în Marea Britanie, unde cei doi au şi înnoptat, la sosirea din Irlanda.
Mulţimea strânsă în faţa palatului Buckingham i-a salutat la sosire pe Barack şi Michelle Obama
Miercuri, preşedintele Barack Obama se va întâlni cu premierul britanic David Cameron, la reşedinţa acestuia din urmă, după care urmează un discurs în Parlament. Daily Mail scrie că e de aşteptat ca liderul american să spună că Marea Britanie este cel mai apropiat aliat al SUA.
De altfel, Obama şi Cameron au publicat un