Fenomenul infracţional a cunoscut, în ultimii ani, un regres, în Brăila şi asta nu fiindcă interlopii ar fi dispărut, ci fiindcă interlopii sunt şi ei în criză. Dacă, altădată, băieţii de cartier se încăierau în plină stradă, disputându-şi zone de influenţă, acum, băieţii nu mai au motiv de dispută.
S-au închis mare parte dintre magazinele de cartier care ar fi putut plăti taxă de protecţie, au dispărut până şi fetiţele de pe centură, din dreptul Pădurii Stejaru.
Interlopii şi-au luat lumea în cap, o dată pentru că poliţiştii li s-au pus pe scufiţe şi nu i-au lăsat până când nu au răspuns prezent la judecată, a doua oară fiindcă, evident, nu mai au ce-şi disputa, iar mulţi au plecat din ţară cu tot cu hoarda de fetiţe pe care o aveau în parohie.
De-alde Pleşcan dă cu subsemnatul prin Franţa, alţii umplu puşcăriile din Spania, nu puţini sunt interlopii brăileni care mănâncă banii contribuabilului italian, tot de după gratii.
A apărut însă o altă categorie de infractori. Aceea a copiilor teribili care, de prea multă libertate, dor de ducă sau nevoie de senzaţii tari, s-au apucat de dat în cap. Judiciariştii cu ştaif ştiu prea bine cine îi mână în luptă pe aceşti infractori cu caş la gură.
Cel mai adesea, puştii preiau modul de operare de la mai-marii infractori, care au speriat, cândva, Brăila. Cine nu-şi mai aminteşte de Lică Pletosu, un gălăţean care a terorizat Brăila timp de 40 de zile, atacând în fapt de seară femei pentru a le jefui. Tipul, supranumit „Atacatorul X", mai are puţin şi iese din puşcărie. După modelul jafurilor lui, zilele trecute, patru tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani au jefuit patru femei. Ţin minte că pe vremea „Atacatorului X" poliţiştii îmbărcaseră haine femeieşti şi încercau să pozeze în victime, doar, doar l-or întâlni, pe Dorobanţi, pe misteriosul atacator.
L-au prins însă tot în baza probelor