Unitatea Primiri-Urgenţe în cadrul Spitalului de la Victoria ar putea funcţiona deja, fiind avizată de Ministerul Sănătăţii încă din data de 15 ianuarie. 2012. Nu însă şi de Consiliul Judeţean, susţine Prefectura Braşov. „Considerăm nejustificată întârzierea cu care conducerea Consiliului Judeţean înţelege să emită actul administrativ de aprobare a modificării structurii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă prin înfiinţarea punctului de lucru de la Victoria”, se arată într-un comunicat remis ieri redacţiei de către Instituţia Prefectului Braşov.
Ministerul Sănătăţii a dat aviz pentru punctul de lucru al UPU-SMURD şi pentru punctele de lucru de laborator de analize medicale şi de radiologie şi imagistică medicală. „Cele trei puncte de lucru ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov vor funcţiona la parterul fostului Spital de Boli Cronice Victoria”, se arată în comunicat. Aici ar urma să lucreze 25 de cadre medicale, din care 5 medici, 13 asistenţi medicali, 4 infirmieri şi 3 brancardieri, iar cheltuielile de personal se ridică la suma de 45.232 lei, finanţare asigurată potrivit Prefecturii.
În replică, specialiştii Direcţiei de Sănătate din Consiliul Judeţean precizează că, deşi este avizată de Minister înfiinţarea UPU-Victoria, nu există şi actul prin care să se aprobe finanţarea. Şeful Direcţiei, dr. Gabriel Stanciu, spune că Raed Arafat i-a cerut să nu semneze deocamdată niciun act în cazul UPU Victoria. ,,Există un zvon că vor veni banii. Dar nu pot să merg la preşedintele Consiliului Judeţean (Aristotel Căncescu - n.r.), cât timp nu am sursa de finanţare. Preşedintele nu poate semna modificarea de structură“, a precizat Stanciu. Unitatea Primiri-Urgenţe în cadrul Spitalului de la Victoria ar putea funcţiona deja, fiind avizată de Ministerul Sănătăţii încă din data de 15 ianuarie. 2012. Nu însă şi de Consiliul Judeţean, susţine Prefectura Bra