Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Topul Aon Hewitt: Care sunt cei mai buni angajatori locali

Publicat in Ziarul Financiar, luni 2 decembrie 2013 ·

Agricola Internaţional, producător şi procesator de carne de pasăre, este cel mai bun angajator din România cu peste 1.000 de angajaţi, în timp ce Egger România, cu activităţi în domeniul prelucrării lemnului, a primit premiul „Best Employer“ la categoria „între 250 şi 1.000 de salariaţi“, potrivit rezultatelor din acest an ale studiului Best Employers, realizat de divizia de consultanţă în resurse umane Aon Hewitt, parte a brokerului de asigurări Aon.

La categoria „companii cu mai puţin de 250 de angajaţi“, titlul de cel mai bun angajator a revenit producătorului de seminţe şi de pesticide Monsanto, mai arată rezultatele studiului realizat pe o perioadă de nouă luni.

Studiul realizat de Aon Hewitt evaluează nivelul aşa-numitului „engagement“ (devotament profesional- n. red.) al angajaţilor.

Angajaţii din cadrul companiilor din top au un nivel al devotamentului mai ridicat decât restul, iar rezultatele arată că, pe plan local, 71% dintre angajaţii companiilor aflate în topul Aon Hewitt sunt devotaţi companiilor pentru care lucrează, în timp ce nivelul mediu de „engagement“ al angajaţilor din toate companiile participante la studiu este de 57%.

Citiţi mai multe detalii aici

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 02.12.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Agricola In

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO: Mai multe organizații sindicale protestează în fața Guvernului și cer reducerea fiscalităţii pe muncă

Wall-Street.ro acum 38 minute
Blocul Naţional Sindical (BNS) şi cele 29 de federaţii afiliate protestează în faţa Guvernului României solicitând reducerea fiscalităţii pe muncă. Sindicaliștii atrag atenția că niciun stat membru al UE nu are o sarcină fiscală asumată de angajat a

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 4 ore
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Ministerul Finanţelor lansează luni o nouă ediţie de titluri de stat Tezaur

News.ro acum 4 ore
Românii pot investi, începând de luni, în titluri de stat TEZAUR, cu maturitãţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% şi, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat au valoare nominalã de 1 leu şi sunt în forma dematerializatã, anunţă Ministerul Finanţelo

VIDEO Kylian Mbappe a înscris la ultimul său meci pe Parc des Princes, dar PSG a pierdut

HotNews acum 2 ore
PSG nu va mai juca pe teren propriu în acest final de sezon, astfel că partida cu Toulouse a fost ultima pentru Kylian Mbappe pe Parc des Princes. La fel ca FCSB (0-1 vs CFR Cluj), PSG a fost învinsă pe teren (scor 1-3), dar la finalul meciului a pr

Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României

Mediafax acum 30 minute
Astfel, spectatorii care vor asista la cele două partide, pe Stadionul Municipal Sibiu, sunt obligaţi să se comporte în conformitate cu legislaţia românească. Încălcarea regulilor poate duce la evacuarea contravenientului din interiorul stadionului,

Este oficial: Apple a ajuns la un acord cu OpenAI pentru implementarea ChatGPT pe iPhone

Ziarul Financiar acum o ora
Apple ajunge la un acord cu OpenAI pentru a utiliza tehnologia acestui startup pe iPhone, ca parte a unui efort mai amplu de a aduce funcţii de inteligenţă artificială pe dispozitivele sale, potrivit unor persoane familiarizate cu acest subiect, cit

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 220. SUA avertizează: un atac asupra Rafah „ar provoca haos şi anarhie”

Gandul acum 2 ore
O ofensivă majoră a Israelului la Rafah „ar provoca haos şi anarhie”, fără a elimina Hamas, au avertizat SUA, menţinând presiunea asupra aliatului lor, potrivit unei analize a AFP. Planul luat în considerare în prezent de Israel la Rafah „riscă să p

Comisarul european pentru Agricultură vine luni și marți în România / Janusz Wojciechowski va merge și în Portul Constanța

HotNews acum 3 ore
Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, efectuează o vizită de două zile (luni şi marţi) în România, informează Comisia Europeană, potrivit Agerpres. Luni, comisarul se va întâlni cu prim-ministrul Marcel Ciolacu şi cu ministrul

Va trimite România un sistem Patriot în Ucraina? Ciolacu: Ministrul Apărării are reţineri mari

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu spune că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea Ucrainei un sistem de apărare Patriot, menţionând că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă şi că decizia va fi luată în Co

Trafic oprit pe A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu militar

Radio Mures acum o ora
Traficul rutier va fi oprit în această după-amiază pe autostrada A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu NATO. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că între orele 17,00 – 20,00, circulaţia

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

13°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

14°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°