Îşi aminteşte cu durere de misiunea din ’90, când şi-a pierdut un coleg la mineriadă, însă nu trece peste greutăţi fără să aibă zâmbetul pe buze.
Îşi împarte meseria de jandarm cu studenţia, o tinereţe întârziată care-l poartă pe holurile Facultăţii de Drept. Este student în anul III şi împarte emoţiile examenelor cu fiul său, student la Medicină în Iaşi. De nimic nu-i pare rău şi-şi aminteşte cu sufletul deschis de misiunile pe care le-a avut. La 41 de ani, Gicu Blănaru, angajat la Serviciul de Pază şi Protecţie Suceava, este un om vesel şi plin de umor.
A înăbuşit mai multe răscoale
Misiunea care i-a lăsat însă un gust amar este cea din ’90. A fost chemat la Bucureşti să apere Ministerul de Interne împreună cu o echipă pe care o conducea în calitate de comandant de pluton. „În perioada aceea, 1-16 iunie, Nicolae Lazăr, uncoleg a murit în faţa noastră. El este un erou, a fost făcut subofiţer post-mortem. Eram câte trei la fiecare geam, că erau mari geamurile la Interne. Primul stătea cu scutul în faţă, al doilea era pe un scaun şi-l proteja pe cel de jos, iar al treilea era urcat pe o scară şi-l proteja pe cel din mijloc“, povesteşte jandarmul. În ciuda acestei tactici, la un moment dat, un cocktail Molotov a pătruns prin deschizătura scuturilor şi l-a ucis pe primul jandarm. Pentru el, pierderea camaradului a fost o lovitură puternică. Recunoaşte că şi acum îl visează, însă îi apare în momentele bune din viaţă. O altă misiune care i-a rămas în minte este cea în care el şi colegii săi au fost nevoiţi să ţină piept unui sat întreg de ţigani.
În 1996, a mers cu o echipă de jandarmi la Mirăuţi, în judeţul Suceava, pentru a prinde un urmărit general. „Acolo erau numai ţigani şi când am ajuns au sărit toţi pe noi, să-l apere pe infractor. A fost o răscoală între forţele de ordine şi localnici, s-a lăsat cu bătăi şi arestări“, îşi