"Nu se pune problema" ca preşedintele Traian Băsescu să fi declarat vreun război politic cuiva, spune Cristian Diaconescu, şeful cancelariei prezidenţiale, într-o declaraţie pentru HotNews.ro.
Consilierul precizează că la reuniunea anuală a diplomaţiei româneşti - şi prima declaraţie publică a lui Băsescu după revenirea la Cotroceni - "preşedintele României a trecut în revistă evenimentele întâmplate începând cu data de 3 iulie, aspecte cunoscute în cancelariile occidentale cu care ambasadorii noştri au relaţii instituţionale. Aceste evaluări apar dealtfel şi în raportul MCV".
Mai mulţi lideri USL au criticat declaraţiile lui Traian Băsescu făcute la prima sa ieşire publică după referendumul din 29 iulie, calificându-le drept conflictuale. Deputatul PNL Eugen Nicolaescu a spus că ele reprezintă un nou motiv de suspendare.
"Preşedintele s-a exprimat pentru continuitate în politica externă, pentru o orientare pro-Vest şi pentru consolidarea şi aprofundarea parteneriatelor strategice. A evidenţiat că unele instituţii fundamentale ale statului au rezistat luptei politice, cu obiectivitate, ceea ce reprezintă pe de-o parte o garanţie pentru funcţionarea democratică a ţării noastre iar pe de altă parte un argument în ceea ce priveşte evaluarea pozitivă a României din perspectiva deciziile care se vor lua privind acordul Schengen", a mai spus şeful cancelariei prezidenţiale.
Cristian Diaconescu susţine că mesajul preşedintelui "a oferit practic diplomaţilor români răspunsuri la întrebări pe care aceştia le primesc şi în faţa cărora cei mai mulţi trebuie să ofere argumente convingătoare. Preşedintele a cerut aparatului diplomatic să nu facă politică şi să reprezinte strict interesele ţării."
Băsescu le-a cerut, marţi, ambasadorilor să transmită că "instituţiile statului au funcţionat corect", adăugând că va solicita "raportări