La români, Furatul e ca și cina. Evident, nu fiindcă toate lume știe că cina trebuie evitată, ci fiindcă nu există emisiune de știri vesperală (de seară) în care să nu fie vorba despre câte un furt: un furtuț, un furtic, un furtoi, un furtoc.
Ca și fotbalul, handbalul, rugbyul, bancul de pești sau politica, furtul e un sport colectiv. Când e individual, solo, singuratic, furtul se numește găinărie. Din această pricină, legislația românească e în mare confuzie.
Cum poate fi comparat, de pildă, un HP (Hoț Parlamentar) cu găinarul Bebe Zefir din Babadag care, iarna trecută, a furat 5 kg de salam Victoria?
Evident, nu e nicio asemănare la mijloc, fiindcă Domnul Bebe nu a avut bani să își ia o televiziune și, pe deasupra, a mai fost și arestat, și condamnat. Dar condamnat la pârnaie adevărată, nu cu suspendare, ci cu jos-pendare. Poate fiindcă, din neatenție, nu a făcut parte din comisia juridică a Camerei Deputaților…
Ceea ce duce la o concluzie de o logică impecabilă: dacă vrei să furi, trebuie să furi accentuat, nemilos, zdravăn, organizat, neîntrerupt.
Ca să ai de dat la partid, la opoziție, la procurori, la judecători, la polițisti, la servicii, la avocați, la jurnaliști.
Hoțul cu majusculă, cu gigantusculă e apolitic, patriot, generos și chiar echidistant. Hoțul cu mega H e pe viață: fără concedii, fără pauze, fără accese de conștiință tâmpită. Nu poți fi Hoț o lună, un anotimp, un mandate, nici nu poți fi doar „puțin hoț”, hoțuț.
Ceea ce arată că hoția e ca și graviditatea. (Femeia foarte puțin gravidă încă nu s-a născut dintr-o mamă și mai puțin gravidă.)
După cum Hoțul nu ar trebui să fie neapărat bănuit de o lăcomie acută, cronică poate. Nuuuuu! Fiindcă ceea ce rămâne pentru El nu e prea mult, nu e nici măcar jumătate din ceea ce noi credem că știm că el a furat. Nu! F