Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regii asfaltului fac un pas înapoi

Publicat in Ziarul Financiar, joi 26 mai 2011 ·

Ei renunţă la 100 mil. euro ca să nu piardă autostrada Moara Vlăsiei - Ploieşti.

Cei patru constructori ai autostră­zii Moara Vlăsiei-Ploieşti, Spedition UMB, Tehnostrade (ambele companii fiind controlate de Dorinel Umbrărescu), Euroconstruct Trading '98 (Dan Beşciu) şi PA&CO International (Costel Căşuneanu), au renunţat la suplimentarea contractului de construcţie cu 47%, adică echivalentul a peste 110 mil. euro.

Este pentru prima oară când Ministerul Transporturilor reuşeşte să pună piciorul în prag în cazul unui contract de o asemenea anvergură şi să-i determine pe constructori să lucreze fără alte acte adiţionale. Contractul iniţial s-a ridicat la 702,6 mil. lei (199 mil. euro), dar Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a semnat în septembrie 2009 un act adiţional cu respectivele firme de construcţii, prin care costul lucrărilor pe Moara Vlăsiei-Ploieşti a fost majorat cu 25%, până la 883,7 mil. lei (242 mil. euro).

Compania de drumuri a plătit până acum către consorţiul care realizează tronsonul Moara Vlăsiei-Ploieşti circa 671 mil. lei, deci peste 75% din costul total. În urmă cu o lună, CNADNR transmisese companiilor o notificare de reziliere a contractului, după ce firmele controlate de cei trei regi ai asfaltului au cerut suplimentarea contractului cu 47% şi au părăsit timp de 16 luni lucrările pe un sector de aproape doi kilometri din cei 42,5 ai tronsonului. Firmele s-au angajat însă ieri, după ce au semnat un act adiţional de soluţionare pe cale amiabilă a problemelor, să renunţe şi la dreptul de a solicita ulterior orice extensie de termen, costuri suplimentare, penalizări, daune sau alte pretenţii financiare sau materiale, potrivit unui comunicat al CNADNR.

"Condiţiile pentru a renunţa la reziliere erau să se mobilizeze să termine lucrarea şi să nu mai ceară costuri suplimentare", a declarat Anca Boag

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 2 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum 2 ore
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum 33 minute
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum 2 ore
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum 55 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 8 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Finalistă de Grand Slam, eliminată în turul doi la WTA Roma

HotNews acum 44 minute
​Sara Errani a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Elina Svitolina, scor 6-0, 6-2. Sara ErraniFoto: Ricardo Larreina / imago sportfotodienst / Profimedia >> Irina Begu, în turul trei la WTA Roma după ce

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 3 ore
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Hamas, după negocierile pentru un armistițiu: ”Mingea este în întregime în terenul Israelului”

Ziare.com acum o ora
"Mingea este în întregime în terenul" Israelului în vederea unui acord al unui armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza, au declarat vineri, 10 mai, reprezentanții mișcării islamiste palestiniene Hamas, după plecarea din Egipt, unde au avut loc negocie

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

7°/21°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°