Motto: „Nu vă supăraţi, ce se vinde aici?“ „Cărţi.“ „Daţi mai puţine, să prindem şi noi!“ (Dialog la coadă, 1988) După ce citeşti şi reciteşti „Moromeţii“, „Delirul“, „Viaţa ca o pradă“ ori „Cel mai iubit dintre pământeni“, crezi că l-ai descoperit pe Marin Preda. Dar te înşeli! Marele scriitor ţinea ferecate în sufletul său de ţăran adevărat, care n-a uitat niciodată mirosul trifoiului din Siliştea-Gumeşti, trăiri pe care numai un jurnal le putea găzdui.
Un jurnal e, prin natura lui, ceva intim. Asta nu-i opreşte pe editorii superbului volum „Marin Preda – jurnal intim“ (Editura Cartex Serv, 2007) să întărească această latură chiar din titlu. Iar pe măsură ce te afunzi în lectură, îţi dai seama că nu e nicio exagerare: Marin Preda chiar se surprinde, şi ne surprinde, într-o postură intimă. Îşi expune trăirile, sensibilităţile, slăbiciunile şi iubirile cu o sinceritate frapantă.
Iată, bunăoară, cum descrie clipele fragile ale despărţirii imposibile/inevitabile de prima sa soţie, Aurora Cornu.
„Când mă simt sănătos, nu am niciun fel de indignare împotriva ei, sunt liniştit şi împăcat cu datele şi împrejurările care au dus la acest final.“
„Propriu-zis, eu o iubesc – iată răul! Şi ea ştia acest lucru când şi-a făcut declaraţia. N-aş putea jura că ea simţea în inima ei întreaga intensitate a sentimentelor mele, căci ele erau blocate de egoismul meu stârnit de boală, dar nu se poate să nu fi simţit totuşi ceva.“
„Există în structura sufletească intimă a acestei fete (căci, deşi are 27 de ani şi a trăit cu doi bărbaţi, a rămas tot fată) o combinaţie între slăbiciune şi putere aşa de ciudată, încât cei care se ataşează de ea trebuie în mod necesar să îndure la un moment dat lovituri dureroase şi neaşteptate.“
Se întâmpla în 1958, iar autorul avea 36 de ani. Aurora – iubirea şi pedeapsa lui
