Toamna se fac bilanţuri, se întocmesc liste proiective şi se numără o grămadă de lucruri, printre care şi galeriile de artă care au supravieţuit crizei şi arşiţei verii. "Dialog", deja faimoasa redută artistică din Gura Oborului, este printre primele care şi-au manifestat vitalitatea şi imunitatea la stres, deschizând în prima decadă a lui septembrie o expoziţie retrospectivă dedicată Elenei Surdu Stănescu*.

Pornind probabil de la o consideraţiune critică, referitoare la ciclul "Cupole" al artistei (id est: "Cuplul înlănţuit bărbat-femeie, aşezat singular pe imensitatea cupolei de sticlă, se transformă într-o metaforă arhetipală a fragilei clipe de iubire", Florin Rogneanu), Elena Surdu Stănescu şi-a botezat expunerea de la Dialog cu o propoziţie imperativă în ton, dar leşinată în formă; "Să locuim în iubire!", adică un soi de provocare signaletică al cărei lirism te face să dezvolţi nostalgii violente după vremurile când nu'ş ce restaurant era botezat Restaurant, cofetăria - Cofetărie şi expoziţia - Expoziţie.

Trecând peste acest fleac de recuzită adminstrativă (şi, în fond, de abuzivă intoleranţă la patetism a autorului acestor rânduri), expoziţia doamnei EES are toată seriozitatea, profesionalismul şi puterea de impact a unei antologii de artă autentică; e plurimorfă stilistic, variată în căutări şi ingenioasă în soluţiile de expunere.

Există, în această reuniune de gală, patru arii distincte: bronzurile propriu-zise (preponderant busturi clasicizante, fără excese de expresie sau tipologie, racursiuri în arhetipal, pe de-o parte şi, pe de alta, cupluri umane orizontale, trădând o aspiraţie uşor emfatică spre gestica - dar nu şi dimensiunea - monumentală), "pietrele" (capete ieşind din marmură în maniera Medardo Rosso, cu graţie, dar fără imponderabilul acestuia), imbricările de lemn şi marmură (ferestre, cadre de lemn peste care sunt aplicate m