„Foarte curând oamenii se vor împărţi în două categorii: oameni bătrâni şi oameni care ştiu să lucreze la calculator“, spunea savantul tulcean. Amintirea marelui matematician rămâne vie astăzi pentru majoritatea tulcenilor: este denumirea unui liceu de prestigiu din municipiu şi păstrează un loc de cinste în Parcul Personalităţilor din municipiu.
Celebru prin activitatea sa extrem de amplă în domeniul matematicii, dar şi pentru replicile pline de umor şi inteligenţă, Grigore Moisil va rămâne, în memoria românilor, drept unul dintre cei care au pus umărul la dezvoltarea informaticii.
„Legile ţării nu interzic nimănui să fie imbecil“, „Scaunele prezidenţiale sunt periculoase: au un microb care se urcă la cap“, „Spre deosebire de vin, ştiinţa nu trebuie lăsată să se învechească“, „Ce este un pesimist? Un optimist bine informat“, sunt doar o parte din replicile care îl vor păstra pe Grigore Moisil în memoria românilor şi nu numai.
Născut la Tulcea, în 1906, Grigore Moisil a plecat din oraşul natal la o vârstă fragedă: a făcut şcoala la Bucureşti, apoi la Vaslui, după care a intrat la facultate (Politehnică). Discipol al lui Ţiţeica, Grigore Moisil îşi va continua studiile la Paris şi Roma.
Despre computere, la începuturi
A predat şi a publicat foarte multe lucrări de specialitate în domeniul mecanicii, analizei matematice, geometriei, algebrei şi logicii matematice.
„Foarte curând oamenii se vor împărţi în două categorii: oameni bătrâni şi oameni care ştiu să lucreze la calculator“, era de părere Grigore Moisil. Este unul dintre românii care a ajutat la realizarea primelor calculatoare româneşti, a contribuit la dezvoltarea informaticii, iar în 1996 a primit, post mortem, Computer Pioneer Award al societăţii IEEE.
„Relaţiile dintre om şi maşină fac ca tehnica noua să ceară omului o cultur