Prin faptele şi declaraţiile sale de luni, 17 noiembrie 2008, Traian Băsescu ne avertizează că vrea mai mult. Vrea să ia locul premierului.
Pentru a se implica în soluţionarea crizei, şi nu în folosirea acesteia pentru a-şi spori capitalul politic, Traian Băsescu are nevoie de un premier om de paie şi, evident, de un guvern redus la rolul de cameristă prezidenţială.
Dincolo de forţarea Constituţiei, care stabileşte limpede relaţia Preşedinţie – Guvern, asumarea explicită a funcţiei de premier mai ales în condiţiile crizei, e pentru Traian Băsescu sinucigaşă politic. Dacă ne gândim bine, divorţul de Călin Popescu Tăriceanu, urmat de plecarea PD-L din Guvern, a fost un noroc pentru Traian Băsescu. Însemnatul capital politic pe care-l mai are se datorează posibilităţii de a critica Guvernul fără a-şi asuma responsabilitatea măsurilor urmând acestor critici. Asemenea unui lider de opinie, criticat de politicieni, pentru că îşi dă cu părerea despre prestaţia politicului fără să-şi asume riscul de a face politică, Traian Băsescu s-a răzgâiat timp de patru ani spunând, şi nu făcând. E uşor, mai ales când dispui de posibilitatea de a apărea la televizor în orice moment, asistat de moderatori cu duioşii de viţel, să critici Guvernul şi să spui ce vei face şi vei drege tu dacă ai fi în locul premierului. Când vine vorba să faci tu ceea ce reproşezi altuia că nu face, vei constata că e mult mai dificil. Traian Băsescu a simţit pe pielea sa ce înseamnă să şi faci şi nu numai să-ţi dai cu părerea. Când a convocat Referendumul pentru uninominal, s-a confruntat cu lehamitea populaţiei faţă de politică.
Traian Băsescu lasă impresia că a obosit să se mai păstreze în hotarele puterilor limitate impuse de Constituţie. Vrea să aibă puteri şi de şef de Executiv. În acest sens, declaraţiile sale privind desemnarea premierului şi, prin asta, aducerea
