Procurorii DIICOT Suceava au dispus începerea urmăririi penale faţă de 13 persoane, nouă vameşi de la Biroul Vamal Stânca-Costeşti din judeţul Botoşani, un ofiţer SRI şi alţi trei civili, acestea fiind cercetate pentru contrabandă cu produse accizabile provenite din Ucraina.
Procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Suceava, Marius Cazac, a declarat corespondentului MEDIAFAX că procurorii Direcţiei au făcut, vineri, 14 percheziţii domiciliare în judeţul Botoşani, în vederea destructurării unui grup infracţional organizat transfrontalier, specializat în infracţiunii de contrabandă cu produse accizabile, proveninte din Ucraina.
El a spus că, iniţial, s-au făcut 12 percheziţii, iar ca urmare a acestora, procurorii au cerut Tribunalului Suceava şi au obţinut autorizaţia pentru alte două percheziţii, dintre care una la un locotenent-colonel SRI, frate al unui vameş din Stânca-Costeşti.
Totodată, procurorii DIICOT Suceava, împreună cu reprezentanţi ai structurii centrale din Autoritatea Naţională a Vămilor, au făcut un control şi la Biroul Vamal Stânca-Costeşti.
Cercetările se efectuează cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul IPJ Suceava, S.I.R. şi IJJ Suceava
Procurorii DIICOT Suceava au dispus începerea urmăririi penale faţă de 13 persoane, nouă vameşi de la Biroul Vamal Stânca-Costeşti din judeţul Botoşani, un ofiţer SRI şi alţi trei civili, acestea fiind cercetate pentru contrabandă cu produse accizabile provenite din Ucraina.
Procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Suceava, Marius Cazac, a declarat corespondentului MEDIAFAX că procurorii Direcţiei au făcut, vineri, 14 percheziţii domiciliare în judeţul Botoşani, în vederea destructurări