Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Temerile românilor în criză: locul de muncă şi plata datoriilor

Publicat in Capital, miercuri 5 august 2009 ·

Dacă în 2008 românii erau caracterizaţi de o efervescenţă ridicată în ceea ce priveşte consumul, în acest an starea de spirit a acestora este una de îngrijorare, încertitudine şi vulnerabilitate, potrivit celui mai nou studiu al GfK. Oamenii sunt mult mai reticenţi şi rezervaţi în asumarea riscurilor, iar legatura emoţională cu familia şi grija faţă de copii au crescut. „În comparaţie cu anul trecut, frământările şi temerile românilor în 2009 sunt mult

Dacă în 2008 românii erau caracterizaţi de o efervescenţă ridicată în ceea ce priveşte consumul, în acest an starea de spirit a acestora este una de îngrijorare, încertitudine şi vulnerabilitate, potrivit celui mai nou studiu al GfK.

Oamenii sunt mult mai reticenţi şi rezervaţi în asumarea riscurilor, iar legatura emoţională cu familia şi grija faţă de copii au crescut. „În comparaţie cu anul trecut, frământările şi temerile românilor în 2009 sunt mult mai bazale, fiind strâns legate de asigurarea stabilităţii financiare şi a siguranţei familiei”, a declarat Andi Dumitrescu, director general GfK România.

Rata inflaţiei şi pierderea jobului, motive de îngrijorare

Astfel, ceea ce îi frământă cel mai mult pe români în 2009 este rata inflaţiei, care le ameninţă zona de câştig şi investiţii.

Anul acesta, într-un context dominat de incertitudine şi nesiguranţă privind viitorul apropiat, riscul de a-şi pierde locul de muncă a devenit cea mai puternică temere a românilor. Urmează teama de a nu–şi mai putea plăti datoriile şi îngrijorarea legată de scăderea calităţii vieţii.

Printre românii cu venituri mici şi mijlocii, riscul îmbolnăvirii în acest an este un alt motiv de îngrijorare. „Este o zonă faţă de care se simt total descoperiţi: deşi public, serviciul de sănătate costă, iar majoritatea nu dispune de economii la care să apeleze în caz de urgenţă”, de mai arată în studiul GfK.

Mai

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum 57 minute
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

Nou termen în dosarul 2 Mai. Adrian Cuculis - „Ne așteptăm la orice” (VIDEO)

Ziua Constanta acum 31 minute
La noul termen de judecată, avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate, a declarat: „Încercăm să rămânem în pronunțare astăzi, dar s-ar putea să trebuiască să rămâneți o perioadă mai lungă de timp, deoare

Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Alegerile europarlamentare, un test cu mize foarte importante

Mediafax acum o ora
„La aproape trei sferturi de secol de la Declaraţia Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Agresiunea militară declanşată de Rusia împotriva Ucrainei ne pu

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Un atac aerian ucrainean asupra Belgorodului a provocat rănirea a 8 persoane, potrivit guvernatorului

News.ro acum 4 ore
Un atac aerian ucrainean asupra regiunii ruse Belgorod a rănit opt persoane şi a avariat zeci de clădiri rezidenţiale şi maşini, a declarat joi guvernatorul regiunii de la graniţa cu Ucraina, scrie Reuters. Printre răniţi se numără o fetiţă de 11 an

Ce sfânt este sărbătorit astăzi, 9 mai 2024, în Calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfantul Proroc Isaia s-a nascut la Ierusalim. A fost fiul lui Amos, fratele lui Amazia - regele Iudeii. Isaia a fost cel care L-a vazut pe Domnul Savaot asezat pe tronul slavei ceresti, inconjurat de serafimii cei cu sase aripi, care cantau: "Sfant,

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii invadează major Rafah

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Ani de închisoare și lovituri de bici pentru un cunoscut regizor. Sentința, chiar înaintea de premiera filmului său la Cannes

Ziare.com acum 58 minute
Cunoscutul regizor iranian Mohammad Rasoulof, laureat cu Ursul de Aur la Berlinala din 2020, ar fi fost condamnat la mai mulţi ani de închisoare și lovituri de bici, cu doar câteva zile înainte ca noul său film să aibă premiera la Festivalul de film

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 10 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

Pensionarii militari, protest la Bucureşti/ Protestatarii reclamă ”incoerenţa legislativă şi discriminarea”

News.ro acum 4 ore
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) - organizaţie care cuprinde atât pensionari militari, cât şi poliţişti aflaţi în pragul vârstei de pensionare - anunţă că nemulţumirile justificate ale pensionarilor militari s-

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

15°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°