Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mediafax Talks about Mobile Banking: Piaţa plăţilor prin dispozitive mobile este estimată la circa 10 milioane de euro pe an

Publicat in Gandul, joi 12 decembrie 2013 ·

Piaţa plăţilor prin dispozitive mobile din România este estimată la circa 10 milioane euro pe an, cel puţin o treime dintre români folosind acest tip de serviciu, iar dezvoltarea de parteneriate între bănci şi operatorii telecom poate susţine piaţa, potrivit companiei de marketing Breeze Mobile.

"Piaţa (plăţilor mobile din România, n.r.) este dificil de estimat, tranzacţiile totale pe an fiind de circa zece milioane de euro", a declarat joi, la conferinţa "Mediafax Talks about Mobile Banking", Dan Vîrtopeanu, managing partner Breeze Mobile, parte a grupului Leo Burnett.

Majoritatea tranzacţiilor, care includ plăţi prin SMS, tranzacţii în jocuri online şi pentru parcare, sunt efectuate de utilizatorii de internet, a spus el.

Dezvoltarea plăţilor mobile în România depinde de ecosistemele create, de adoptarea noilor modalităţi de derulare a tranzacţiilor şi de educarea consumatorilor.

Operatorii de telefonie mobilă vor juca în continuare un rol major, dar trebuie să se lupte cu noi provocări, precum magazinele de aplicaţii, care câştigă deja teren.

"Oportunităţi vor exista pentru cei care reuşesc să construiască un ecosistem cu soluţii alternative pentru plăţi mobile", a spus Vîrtopeanu.

Plăţile prin dispozitive mobile vor urca în acest an la nivel global cu 44%, de la 163,1 miliarde de dolari anul trecut la 235,4 miliarde de dolari, potrivit firmei de cercetare Gartner.

Dezvoltarea de parteneriate între operatorii de telefonie mobilă şi bănci ar putea susţine creşterea pieţei plăţilor efectuate prin dispozitive mobile, afirmă şeful Breeze.

Succesul noii tehnologii va depinde nu doar de modul în care este implementată, ci şi de cum vor fi educaţi clienţii să o folosească, a adăugat el.

Adoptarea în masă a smartphone-urilor generează noi provocări în privinţa securităţii, precum furtul de date, phishing-ul şi pr

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 39 minute
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°