Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cuvinte dure pentru cea mai disputată moţiune: „căzut în cap“, „demagog“, „putregai“

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 16 iunie 2010 ·

Timpul dedicat moţiunii a fost, poate, cel mai lung din istoria tuturor moţiunilor - peste opt ore de dezbateri presărate cu injurii. Unei moţiuni i s-a dedicat până acum patru-cinci ore. Odată cu respingerea ei, planul de măsuri de austeritate al Guvernului, care include reducerea pensiilor cu 15% şi a salariilor cu 25%, are şanse să fie pus în aplicare.

Tonul discuţiilor din Parlament a fost extrem de violent, continuând de fapt modul în care senatorii şi deputaţii au ales să se exprime în forul legislativ luni noapte la votul pentru noii judecători ai Curţii, cu pumni, ameninţări, microfoane rupte. Ieri dimineaţă, la tot acest scandal s-a adăugat şi presiunea sindicatelor. Mii de protestatari au înconjurat clădirea Parlamentului cerând anularea măsurilor de austeritate, iar în sala de plen, discursul premierului Emil Boc a fost huiduit constant de un grup de pensionari, care au fost invitaţi în sală de PSD şi care i-au cerut demisia.

"Am ales o soluţie corectă, dar grea"

"Acest program care vizează restrângerea cheltuielilor bugetare nu este singur. Am văzut ce reacţie aţi avut, dragi colegi din opoziţie, pentru că vă pierdeţi pensiile. Acum, nici în al 12-lea ceas nu vreţi să vă pierdeţi privilegiile. Am ales soluţia să nu majorăm taxe în România, pentru că oamenii şi-ar fi pierdut puterea de cumpărare. E foarte uşor să te împrumuţi, este foarte uşor să vinzi BCR-ul ca să dai pomeni electorale. De aceea am ales o soluţie corectă, dar grea. Este şansa noastră ca ţară. Este şi un moment al adevărului. Ştiu că este greu pentru colegii mei care susţin Guvernul", a spus Boc, care a acuzat opoziţia că nu a prezentat o alternativă argumentată la planul de măsuri al Guvernului. El a mai spus că PSD, care a depus moţiunea de cenzură, ar fi "plagiat" paragrafe dintr-un articol de presă în textul moţiunii, dar şi că aceasta ar fi fost redactată prost. @N

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 5 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 5 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 6 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 12 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 7 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 5 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 11 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°