Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, astăzi, că afirmaţiile preşedintelui PNL, Crin Antonescu, legate de măsurile luate de Guvernul pe care l-a condus sunt "total nefondate", adăugând că actualul lider al PNL era "destul de absent" atât din actul de guvernare, cât şi din partid.
Tăriceanu a precizat că declaraţiile lui Antonescu sunt "regretabile şi surprinzătoare" şi este deranjat de abordarea actualului preşedinte al PNL.
"Aceste remarci sunt total şi total nefondate. Ar fi interesant să vedem care sunt argumentele, poate domnul Antonescu ştie mai multe decât ştiu eu în privinţa aşa numitelor < măsuri grosolane de stânga >, cu toate că în perioada respectivă dânsul era destul de absent şi în ceea ce priveşte actul de guvernare şi în ceea ce priveşte prezenţa în partid", a menţionat fostul preşedinte al PNL, potrivit surselor de presă.
"PNL nu cred că are referinţe mai bune în faţa electoratului decât propria guvernare, calificată de o largă majoritate ca fiind o guvernare de succes în perioada 2004-2008. Pot să stau să mă gândesc care ar fi acele măsuri grosolane de stânga, pe lângă cota unică de impozitare, poate reducerea CAS sau poate fi considerată măsură de stânga privatizarea BCR sau a întreprinderii de automobile de la Craiova sau poate fi considerată măsură de stânga introducerea pensiilor private sau poate fi considerată ca altă măsură de stânga, de ce nu, legea privind retrocedarea proprietăţilor confiscate abuziv în perioada comunistă", a mai declarat Tăriceanu.
Ieri seară, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a comparat prestaţia lui Victor Ponta ca premier cu cea a foştilor premieri Adrian Năstase sau Călin Popescu Tăriceanu.
"Eu cred că e mai bun decât amândoi (decât Năstase şi Tăriceanu, n.r.). Domnul Tăriceanu a luat câteva măsuri esenţial bune, cota unică de pildă, dar nu a luat-o singur, a luat-o împreună,