Sondajul CSOP publicat de ziarul nostru ieri a confirmat ceea ce am anunţat şi în urmă cu două săptămâni: USL scade, vorbim deja de o intenţie de vot de 48 la sută, iar Antonescu se prăbuşeşte în sondaje.

În acest context vânzoleala de la PNL Sectorul 1 a căpătat o explicaţie banală: fostul prim-ministru Tăriceanu îl depăşeşte în sondajul pe Bucureşti pe Crin Antonescu. Cu mult. Iar primadona liberală nu acceptă concurenţa în partid. Asta-mi aduce aminte de un episod din 2008 când Tăriceanu, pe atunci prim-ministru, i-a propus lui Antonescu, un simplu deputat (la fel de chiulangiu ca şi acum!) să preia ministerul Educaţiei. Refuzul lui Antonescu a fost total, unica motivaţie fiind grija pentru imaginea sa publică, în special din perspectiva alegerilor parlamentare ce se apropiau. Cu alte cuvinte, oferta celui care era preşedintele PNL şi prim-ministru la aceea vreme a fost refuzată de un simplu membru, din motive de ambiţie politică. Un refuz care nu a declanşat nici o reacţie din partea lui Tăriceanu, un politician cu prea mult bun simţ pentru combinaţiile dâmboviţene.

Congresul PNL din 2009 l-a transformat pe Crin Antonescu în noul preşedinte al partidului, pe un val „popular” alimentat cu promisiuni iscusite şi bani de Ludovic Orban şi Dinu Patriciu, ambii devoraţi ulterior public de Antonescu, într-un ritual de tip Idi Amin. De aici încolo am asistat la un vârtej al ambiţiilor antonesciene, cimentate printr-o relaţie reciproc avantajoasă cu Dan Voiculescu şi promovarea în partid a unor personaje fără anvergură şi viitor, un exemplu excelent fiind Daniel Chiţoiu, ministrul-faliment al actualului guvern.

Apogeul acestui tip de paranoia politică s-a înregistrat la referendumul pentru suspendarea Preşedintelui, când, proaspăt înscăunat la Senat, Crin Antonescu a preluat şi puterea interimară la Cotroceni. Şi a preluat-o atât de strâns că nu vroia să-i